Andrei, un pici cu lipici

Andrei, un pici cu lipici

Andrei are puţin peste 6 ani şi crede în poveşti, în magie şi miracole, în bine şi în drepturile copilului.

De altfel, relaţia lui cu copiii este una specială, poate şi datorită meseriei mamei, purtător de cuvânt la Protecţia Copilului în judeţul Timiş. Andrei ştie că toţi copiii au drepturi, că adulţii nu au voie să-i lovească şi că există un număr de telefon unde cei mici pot suna dacă au nevoie de ajutor. Tocmai de aceea, o dată, când a fost certat, a ameninţat, peltic: "Dacă mă mai cerţi, te spun la protecţia copilului". Adevărul este că tot mergând în vizită prin centrele de plasament, Andrei a învăţat că pe lume există şi copii săraci. Aşa se face că băieţelul renunţă fără regrete la jucăriile proprii, oferindu-le copiilor săraci sau chiar altor pitici pe care-i întâlneşte în parc: "Lasă mama, să se bucure şi ei, că eu mai am jucării", spune el. Moşul face magii În perioada aceasta, piciul s-a transformat într-un adevărat "sfânt". E mai cuminte decât de obicei, evită să facă "prostioare", ca să nu-l vadă Moşu'. I-a scris chiar o scrisoare pe care a desenat un îngeraş şi în care îi cere un robot, un titirez şi-un dinozaur Rex. Este ferm convins că Moşului nu îi trebuie bani pentru cadouri, pentru că are magie şi poate face orice. În caz că nu-i vor fi satisfăcute toate doleanţele, "nu-i nicio problemă. Le aduce în alt an", ne spune băiatul.

Până la venirea Moşului, Andrei îşi vede de tabieturi. Pictează pietre şi scoarţă de copac, îşi pictează hainele cu acuarele speciale, cântă în formaţia improvizată Rocken'tobe (tobele sunt reprezentate de un castron, iar beţele - două linguri de lemn) şi dansează pe muzica din "Cartea Junglei". Dilemele lui existenţiale Mai are şi câteva întrebări "existenţiale", la care, oricât i-a stresat pe adulţi, nu a găsit încă răspuns: "De ce vouă, femeilor, vă plac pantofii cu toc? Că seara vă dor picioarele". Sau: "Oamenii, când mor, se transformă în spirite, iar sufletul se duce în cer. Dar «spiriţii» se joacă în cer? Au şi ei un McDonald's acolo?". Ultima dilemă l-a "lovit" în public, la cumpărături, cu mama, când a întrebat în gura mare dacă cetăţeanul din faţa lor, un mândru posesor de căciulă din blană de astrahan, este "cioban sau boier". A devenit tradiţie ca, în fiecare an, în preajma Crăciunului, "Evenimentul zilei" să se alăture Moşului în scrierea listei copiilor cuminţi din România. Pe unii dintre aceştia i-am găsit noi şi le veţi citi poveştile în paginile ziarului nostru şi pe www.evz.ro, în secţiunea dedicată acestei campanii. Dacă vrei să spui şi tu povestea copilului sau nepotului tău, trimite-ne o fotografie, un desen şi o poveste despre el, pe adresa de mail copiicuminti@evz.ro.

  • Află AICI cum poate obţine şi copilul tău diploma de copil cuminte

Mai jos, alte poveşti ale unor copii cuminiţi:

  • Antonia, fetiţa care aşteaptă mirele, nu pe Moş Crăciun
  • Copii cuminiţi. Băieţelul care ia salariul de la grădi
  • Sara şi Vladimir, cele mai de preţ bijuterii ale familiei Avram
  • Bubu, minunea care a venit de 1 Mai
  • Sebi vrea sănătate şi dragoste de la Moş
  • Mihăiţă, băieţelul câştigător la categoria 2 kg
  • Fetiţa potrivită pentru 23 de meserii
  • Moşule, nu-i uita pe gemenii Ghercoiaş!
  • Puştiul care îşi dă demisia de la grădi şi se angajează la Operă
  • "Azi, afară miroase ca o zi liberă"
  • Eduard, suflet mare în corp de bebe

Ne puteți urmări și pe Google News