Textul care urmeaza nu este despre Traian Basescu. Nici macar despre Nicolae Vacaroiu. Parerea mea e alta.

Editorul acestei rubrici mi-a reprosat ca nu se degaja nimic „frumos” din „buletinele” astea despre Bucuresti. Am fost trimis la plimbare (la modul propriu), sa vad minunatiile orasului. M-am gandit si am zis sa-mi incerc norocul la „Zoo-Baneasa”. Animale si copii. Ar fi putut fi frumos, nu?

Am facut imprudenta sa ajung acolo de 1 Mai, traversand o padure in care ar fi fost nevoie urgenta ca „planetarii” sa-si uneasca fortele si sa rasara din inaltul cerului „Captain Planet”. In buna traditie romaneasca, gratare, mici, manele si munti de gunoaie. Sa fie primit!

Altceva m-a intristat. La Zoo am vazut animale jigarite, aflate intr-o stare de degradare fizica avansata. Nu mai era nimic acolo din ce stiam eu ca este. Pustii care vin din urma sunt la fel de curiosi cum eram si noi.

Arunca banane maimutelor, in ciuda unui afis decolorat pe care sta scris: „S-a demonstrat ca oamenii care dau mancare cimpanzeilor sunt doar cu 1% mai inteligenti decat maimutele”.

In sala unde sunt pasarile - un alt afis, mai modern, tiparit cu font arial, corp 24, anunta: „Va rugam, nu ciocaniti in geam. Stresati pasarile!”. Ei bine, in sala asta, copiii dadeau bobarnacele lor mici, pe fondul unei zarve ca in poeziile lui Toparceanu.

Relativ firesc, nu? Ei bine, aici intervin oamenii „mari”. Maturii dadeau o „lectie”: loveau cu pumnii si picioarele in geam, unii se dadeau chiar si cu capul. Si scoteau niste chiote imbeciloide. Redevenisera copii? Poate unii din preistoria civilizatiei. Un ingrijitor incerca sa opreasca acest bombardament fonic al prostiei dezlantuite. In zadar. 

Impovarat de un nou esec in a descoperi „minunatul Bucuresti”, m-am indreptat spre un loc special. Parcul cu Platani, Stadionul „Cotroceni”, unde se strang oameni mai putini. Implicit, sunt si seminte mai putine.

Ei bine, in zona asta verdele e altfel decat oricare alt verde din lume. E singura arena unde nu se ajunge cu RATB-ul. Esti obligat sa mergi pe jos, si zona aia miroase a viata de demult.

Cu tot respectul pentru batraneii care mor odata cu „Progresul” (unii au tinut cu echipa asta toata viata lor), gasesc si ceva bun in retrogradarea Nationalului in liga secunda. Un meci la matineu, toamna, pe stadionul ala cochet (nu e doar un cliseu stupid, chiar e cochet) si drumul pana acolo cu strazile pictate in galben de frunze...

Cititi si Blogul lui Andrei Craciun - Coltul Rosu