Andreea Paul: Restanțele românilor la credite au crescut cu 35% sub guvernarea USL

Andreea Paul: Restanțele românilor la credite au crescut cu 35% sub guvernarea USL

Românii plătesc dobânzi mult mai mari decât europenii, iar rata restanțelor la credite a atins un nou record la sfârșitul lunii februarie din acest an în România.

De pildă, dobânda este de două ori mai mare în România decât în Austria. Pentru un credit de 5.000 euro contractat pe o perioadă de trei ani, rata medie a dobânzii este de circa 5,6% în Austria și de aproximativ 12% în România, arată o analiză realizată de deputatul Andreea Paul.

„În aceste condiții, nu este de mirare că românii își plătesc tot mai greu datoriile la bănci. Creditele cu restanţe mai mari de 90 de zile reprezintă 22,5% din totalul creditelor din sistemul bancar, în creștere cu 3,5 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut. Așadar, aproape un sfert din totalul creditelor înregistrează restanțe. Grav este că ponderea acestora este în continuă creștere: sub guvernarea USL (PSD și PNL), restanțele s-au majorat cu aproape 35%”, se precizează în documentul citat.

Practic, pe fondul crizei financiare, veniturile românilor nu țin pasul cu creșterea cheltuielilor. Astfel, efectele creșterii economice de 3,5% înregistrată de România în 2013 nu se văd în nivelul de trai. Datele publicate ieri de Statistică arată că, în ultimul trimestru al anului trecut, veniturile medii lunare ale unei gospodării au fost de 2.624 de lei. După ce și-a cumpărat alimente, a achitat facturi și a plătit taxe și impozite, unei familii i-au rămas, în medie, 230 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

 „Creșterea alarmantă a restanțelor din ultima perioadă nu mai are însă nicio altă justificare decât nivelul de trai mai scăzut, chiar dacă în anul 2013 am înregistrat o creștere economică de 3,5%”, spune deputatul Andreea Paul.

România are cea mai mare rată a creditelor neperformante din regiune, mult peste următoarele clasate, Ungaria și Bulgaria, conform FMI. Mai mult, România a înregistrat și cea mai mare creştere a creditelor neperformante din 2011 până în prezent dintre țările din regiunea Europei Centrale și de Sud-Est.

În scopul recuperării creanţelor, banca inițiază proceduri juridice care se finalizează cu executarea silită a persoanelor în cauză. Situația este critică pentru românii și firmele aflați în această situație, se precizează în documentul citat, mai ales că în luna februarie 2014 s-a înregistrat o rată a șomajului de 7,2% și numărul șomerilor s-a majorat cu 7.000 de persoane față de aceeași lună a anului precedent. De asemenea, 35 de taxe și impozite au fost introduse sau majorate, fapt care afectează semnificativ atât bugetul cetățenilor, cât și al firmelor.