Comisia de anchetă a ONU însărcinată cu asasinatul fostului premier pakistanez Benazir Bhutto şi-a început oficial activitatea astăzi, potrivit purtătorului de cuvânt al Naţiunilor Unite, citat de AFP.
Timp de şase luni comisia va fi în Pakistan pentru a ancheta circumstanţele asasinatului, urmând ca autorităţile locale să stabilească "responsabilitatea criminală a autorilor".
Raportul va fi trimis apoi secretarului general al Naţiunilor Unite Ban Ki-moon, care îl va comunica ulterior Consiliului de Securitate şi Islamabadului.
Lider principal în rândul opoziţiei, Benazir Bhutto a fost ţinta unui asasinat sinucigaş pe 27 decembrie 2007. Bhutto, în vârstă de 54 de ani, era în plină campanie electorală pentru alegerile legislative, la doar două luni după ce revenise din exil.
Guvernul de atunci l-a acuzat pe unul dintre liderii talibanilor pakistanezi că a organizat asasinatul lui Bhutto. De altă părere a fost însă soţul acesteia, Asif Ali Zardari, în prezent preşedinte, care şi-a exprimat în mod public bănuielile referitoare la o posibilă implicare a puterii în incident.