Americanii au ridicat interdicţia nucleară impusă Indiei

Americanii au ridicat interdicţia nucleară impusă Indiei

Statele Unite au ridicat oficial interdicţia privind comerţul nuclear cu India. Socotit a fi un mare succes al administraţiei Bush, analiştii consideră că mişcarea are rolul de a sublinia dorinţa Washigtonului de a face din India un contracandidat serios al Chinei, notează The Guardian.

Imediat după ridicarea interdicţiei, veche de 34 de ani, preşedintele american George W. Bush a declarat că decizia "va contribui la eforturile noastre de dezvoltare a regimului de neproliferare, la protejarea mediului, la crearea de locuri de munca şi la asigurarea energiei de care India are nevoie". Statele Unite, de la critic la partener Criticii susţin însă că acordul subminează Tratatul de Neproliferare Nucleară semnat în 1968. Potrivit tratatului, statele care nu posedau arme nucleare urmau să nu le construiască nici în viitor. În schimb, marile puteri Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi China urmau să ajute restul ţărilor să dezvolte programe nucleare civile.

India a refuzat în repetate rânduri semnarea tratatului. Mai mult, în 1998, al doilea cel mai populat stat al lumii s-a declarat putere nucleară. Iniţial, Statele Unite au fost principalul critic al "încăpăţânatului" stat asiatic, dar Bush a schimbat această perspectivă.

Cu câteva zile în urmă, Franţa a semnat un acord asemănător, prin care companiile din Hexagon vor putea să vândă Indiei tehnoligie nucleară civilă.

Ne puteți urmări și pe Google News