Cristi Vaduva (23 de ani) a emigrat în SUA în 2007, iar la scurt timp a creat unul dintre cele mai apreciate bloguri ale românilor din SUA. Ultimul său articol se se adresează celor care cred că SUA este ţara tuturor posibilităţilor şi nu văd problemele financiare cu care se confruntă chiar şi americanii.
Cristi Văduva Blogul Văduva.ro
Deşi din Europa, SUA pare a fi o ţară în care toţi au suficienţi bani, chiar şi la prima vedere americanii par să nu ducă grija banilor. Totuşi am avut destul de des ocazia să vad americani care chiar îşi chibzuiesc cu grijă veniturile şi cheltuielile.
Acum câteva seri mi-am petrecut noaptea la un coleg de muncă, o zonă de case dărăpănate şi la fiecare casă 1-2 maşini de mai-mai să cadă tabla de pe ele. Se vedea clar că toţi din zonă aveau familii cu venituri modeste.
Cum poţi fi sărac într-o ţară relativ prosperă, cu un nivel de trai destul de ridicat? Totuşi când ai o familie, iar veniturile sunt modeste, altfel te descurci şi altele sunt cheltuielile.
Mie îmi este greu să zic, câştig relativ ok, iar raportul venituri/cheltuielile îmi permite să mai şi salvez ceva bani. Totuşi, sărăcia este în principal motivată de lipsă de ambiţie, lipsă de educaţie şi uneori probleme şi cheltuieli neprevăzute. De fapt, tot cam aşa e şi în Romania, lipsa de ambiţie şi lipsa de educaţie înseamnă sărăcie, în general.
Am vrut doar să ating şi acest subiect, să nu credeţi că în USA umblă câinii cu covrigi în coadă şi că toată lumea dansează pe străzi de bine ce o duce.