Alexandru Tocilescu va fi omagiat la Gala Premiilor UNITER
- Monica Lungu
- 28 februarie 2012, 14:49
Regretatul regizor va fi, postum, laureatul unui Premiu de excelenţă la cea de-a XX-a ediţie a Galei Premiilor UNITER.
Actorul Valer Dellakeza, actriţa Melania Rusu, regizorul Cristian Hadji-Culea, scenografa Judit Dobre-Kóthay şi criticul Ştefan Oprea vor fi premiaţi pentru întreaga activitate. De asemenea, Arpad Kónczei va primi Premiul special pentru muzică de teatru, Ancăi Zamfirescu i se va înmâna Premiul special pentru teatru de copii, iar Liviu Steciuc va fi recompensat pentru activitatea sa în teatrul de păpuşi. Printre nominalizaţii la această ediţie a galei se află şi actorii Victor Rebengiuc, Cornel Scripcaru, Marian Râlea şi actriţele Oana Pellea şi Mariana Mihuţ, dar şi regizorul Silviu Purcărete. Alegerea laureaţilor s-a făcut în urma propunerilor trimise de teatre şi cele ale membrilor Senatului UNITER. Gala de decernare se va desfăşura luni, 23 aprilie, la Teatrul Odeon.