Peste 20.000 de oameni au fost evacuaţi astăzi după ce vulcanul Merapi ("Muntele de foc"), situat pe insula Java, şi-a intensificat activitatea, relatează AFP.
E alertă maximă, cum riscul de erupţie este iminent, spun autorităţile indoneziene. În weekwend au fost scurgeri de lavă şi s-au înregistrat aproximativ 500 de mişcări seismice, au anunţat oficialii. "Magma a fost împinsă la suprafaţă de energia seismică aflat la o adâncime de aproximativ un kilometru în interiorul craterului", e de părere un vulcanolog, citat de AFP. La poalele muntelui Merapi locuiesc aproximativ 40.000 de persoane. S-a decis evacuarea localnicilor pe o rază de 10 kilometri, în jurul craterului situat la o înălţime de 2.914 metri. Erupţii ucigaşe Vulcanul, aflat la o distanţă de 26 de kilometri de oraşul Yogyakarta, este cel mai activ din cele 69 de cratere în activitate din Indonezia. Merapi a erupt ultima dată în iunie 2006. S-a întâmplat la câteva zile după cutremurul cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter, soldat cu aproape 5.800 de morţi. În 1930, 1.300 de oameni au fost ucişi după erupţia vulcanului. Iar în 1994, 60 au pierit din cauza fumului toxic. "Energia vulcanului este mai puternică decât cea de dinaintea erupţiei din 2006. Dar nu există indicii care să ne permită să spunem că s-ar putea produce o erupţie explozivă ca în 1930", spun specialiştii.