Alerta cu bomba pe aeroportul Heathrow

Alerta cu bomba pe aeroportul Heathrow

Un terminal de pe aeroportul londonez a fost evacuat de politie, dupa o alerta cu bomba, informeaza Reuters.

Mai devreme, politistii britanici au detonat controlat un pachet suspect, descoperit in apropiere de statia de metrou Hammersmith, din vestul Londrei. Operatiunea a fost condusa de artificieri de la Scotland Yard, potrivit purtatorului de cuvant, care nu a precizat insa daca pachetul suspect continea produse explozive.

In plus, o masina suspecta a fost detonata controlat in aceasta dimineata, in fata unei moschei din Glasgow, a anuntat politia scotiana, citata de AFP.

Politia din Strathclyde a subliniat ca "nimic nu permite sugerarea vreunei legaturi" intre acest incident si atentatele esuate de vineri, din centrul Londrei, si de sambata, de pe aeroportul din Glasgow.

Echipele de genisti au fost chemate in timpul noptii la moscheea Forth Street, din cartierul Pollokshields, in sudul orasului Glasgow.

Zona din jurul moscheii a fost inchisa, insa locuitorii nu au fost evacuati, a precizat politia.

In acelasi timp, se continua ancheta asupra atentatelor de la Londra si Glasgow.

Cel de-al optulea suspect a fost retinut in Brisbane, Australia, a declarat premierul statului Queensland, citat de Reuters si CNN. Locuinta barbatului arestat in Australia a fost perchezitionata de politie, potrivit CNN.

Cititi si "Complotul din Marea Britanie: 7 arestati"

Ne puteți urmări și pe Google News