Nelu Tătaru a reacționat față de încălcarea regulilor de distanţare socială în primele zile de relaxare a restricțiilor. El pune că în primele două zile de stare de alertă, măsura relaxării a fost însă neînțeleasă de o parte a populației. Ministrul subliniază că dacă situația scapă de sub control, se poate reveni la starea de urgență, așa cum a declarat, joi, și președintele Klausd Iohannis, Iohannis.

“ Guvernul este în stare de alertă. Ministerul Sănătăţii este în stare de alertă. Populaţia şi agenţii economici ar trebui să fie în stare de alertă. Urmărim, de două zile, măsurile de relaxare, dar urmărim în acelaşi timp şi măsurile sau regulile de desfăşurare şi funcţionare pe toate aceste paliere pe care le-am relaxat. Dacă toată săptămâna trecută, aminteam şi reamintesc şi acuma, că această relaxare este mai importantă, din punct de vedere medical decât sărbătorile pascale sau weekendul de 1-3 mai, menţin aceeaşi afirmaţie.

Am observat, începând de pe 15 mai, o confundare a măsurilor de relaxare, cu relaxarea totală. Dacă am relaxat anumite domenii, le-am relaxat tocmai considerând că aceste domenii sunt cele care ar putea fi cu cele mai puţine repercursiuni. Suntem într-un moment în care avem două zile şi în aceste două zile, am văzut că atât agenţii economici, cât şi populaţia, o parte din agenţii economici, o parte din populaţie, au uitat să urmărească şi acele reguli de funcţionare şi desfăşurare a activităţilor lor, odată cu reluarea activităţilor lor”, a declarat Nelu Tătaru, la Antena 3.

“Ţin să reamintesc că precauţiile şi regulile trebuie să rămână de bază! Sunt 14 zile în care noi, ca Minister al Sănătăţii şi celelalte ministere de resort, urmărim evoluţia. Dacă această evoluţie este nefavorabilă, vom reinterveni şi vom pune restricţii”, a adăugat Tătaru.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE