CSM discută ALEGERILE MONEI PIVNICERU peste trei săptămâni. Candidaţii: un procuror comunist şi un soldat-revoluţionar

CSM discută ALEGERILE MONEI PIVNICERU peste trei săptămâni. Candidaţii: un procuror comunist şi un soldat-revoluţionar

Primul şi-a dat demisia din fostul PNA imediat după ce a fost propus pentru revocare din funcţie. A revenit la şefia DNA Cluj în ianuarie 2010, în urma unui concurs. Irimie este procuror din 1978. Niţu a lăsat funcţia de inspector în CSM pentru scaunul de procuror general. Decizia finală o ia Traian Băsescu.

UPDATE ora 13.40 Secţia de procurori din cadrul CSM a stabilit, cu unanimitate de voturi, că cei doi nominalizaţi de Pivniceru vor fi intervievaţi la data de 22 noiembrie. Anunţul a  fost făcut de vicepreşedintele CSM Oana -Schmidt Hăineală. Ioan Irimie a absolvit Facultatea de Drept din Cluj în 1978. Din 1978 până în 1985 a fost procuror şi ulterior procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeul de Sus, Maramureş. Din 1985 până în 1990 a fost procuror la Parchetul de ep lângă Judecătoria Cluj Napoca. Alţi opt ani în regăsim ca procuror pe lângă Tribunalul Cluj. A plecat înainte de revocare În intervalul septembrie 2002 - iulie 2003 a fost procuror în cadrul PNA, structura centrală. Până în octombrie 2005 a fost procuror şef al PNA Cluj. Îşi dă demisia din acestă funcţie după ce la conducerea DNA a fost numit Daniel Morar şi după ce a fost propus pentru revocare. Rămâne în cadrul DNA Cluj până în iulie 2006 când renunţă la direcţie şi activează ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj până în 2009. Revine în DNA Cluj în urma unui concurs în ianuarie 2010 şi azi a fost ales şef al DNA. De la CSM la Parchetul General Tiberiu Niţu, fost adjunct al procurorului general Laura Kovesi are trei terenuri intravilane în judeţul Prahova, un apartament şi o casă de vacanţă în acelaşi judeţ, o Dacie, o Toyota şi datorii la bancă de 180.000 de euro. De la Parchetul General a încasat, în 2010, 144.000 de lei la care se adaugă 120.000 de lei, salariul soţiei, procuror la parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Propunerile ministeriale pentru cele două funcţii au fost înaintate Consiliului Superior al Magistraturii. Niţu este inspector în cadrul Inspecţiei Judiciare a CSM, instituţia care îi anchetează pe procurori. Timp de patru ani, a fost prim-adjunct al procurorului general. CV-ul complet al celui propus pentru funcţia de procuror general Niţu s-a născut pe 31 iulie 1971. Este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1991-1995); master la Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Drept (2004-2006). Şi-a început cariera de magistrat în 1995, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, unde a fost procuror stagiar (nov. 1995-nov. 1997), procuror (dec. 1997 - ian. 1999), prim-procuror adjunct (febr. 1999-febr. 2002) şi prim-procuror (febr. 2002-febr. 2005). Procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Prahova (mart. 2005-iul. 2006) şi procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova (aug. 2006-aug. 2007). Prim-adjunct al Procurorului General (sept. 2007-iun. 2011), apoi procuror (iul.-sept. 2011) la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  Soldatul- revoluţionar Din octombrie 2011, Mihail Tiberiu Niţu este inspector judiciar la Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Din declaratia de avere a lui Tiberiu Niţu reiese ca acesta a beneficiat, ca revolutionar, de 8.000 de metri pătrati de intravilan în Prahova, conform Legii 42/1990 pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora. În timpul revoluţiei, el a fost A fost militar în termen la Televiziune şi a primit ordin să tragă spre nişte case din Dorobanti unde li se spusese, lui şi camarazilor de arme ai acestuia, că acolo s-ar afla terorişti. Cele mai importante fragmente din propria declaraţie a lui Tiberiu Nitu referitoare la implicarea sa în evenimentele din decembrie 1989: "Pe data de 28.09.1989 am fost încorporat la U.M. 0596 Bucuresti, aparţinând Ministerului de Interne (...) În perioada 28.09-01.12.1989 am efectuat perioada de instrucţie la sediul unităţii militare, iar pe data de 02.12.1989 am fost trimis sa efectuez serviciul militar la Compania I-a a unităţsii, Garda Televiziune", declara Tiberiu Niţu. "Am primit ordin să tragem în aceste clădiri" "Eu am fost repartizat la Corpul de garda al Televiziunii, unde avea sediul şi conducerea Companiei I-a (...) Din ziua d 21.12.1989, împreună cu alţi colegi din Corpul de Gardă, precum şi alţi militari de la o unitate militară din Băneasa (tot a Ministerului de Interne) am fost trimişi să efectuăm pe timp de noapte paza şi apărarea Televiziunii din dispozitivul amplasat pe cladire "Corp studiouri" (langa Turnul redactional) (...) In noaptea de 21/22.12.1989, am tras cu arma din dotare peste Calea Dorobanţilor, în casele situate pe aceasta strada. Arăt faptul că am primit ordin să tragem în aceste cladiri întrucât acolo ar fi fost terorişti. Personal, în momentele cand nu se trăgea din partea noastra, am auzit zgomote de focuri de arma dinspre acele clădiri", a declarat Nitu în faţa procurorilor militari.  Aviz consultativ de la CSM Potrivit regulamentului de numire a procurorilor şefi, CSM are termen 60 de zile până la emiterea unui aviz (consultativ) la propunerea înaintată de ministrul Justiţiei, decizia finală urmând a fi luată de preşedintele României.

Ne puteți urmări și pe Google News