ALERTĂ LA KAUFLAND. Aceste produse vor fi RETRASE de la RAFTURI. News alert

ALERTĂ LA KAUFLAND. Aceste produse vor fi RETRASE de la RAFTURI. News alert

Vineri, Kaufland a anunţat că va scoate produsele grupului anglo-olandez Unilever de pe rafturile magazinelor sale, măsura fiind pentru a se proteja împotriva majorărilor de preţuri, transmite Reuters.

Printre produsele afectate de această decizie se numără mărci precum Knorr, Lipton, Ben & Jerry's, Langnese, Magnum, Domestos, Dove, Rexona şi Ax.

Kaufland a scos în evidență faptul că impactul acestei măsuri se va resimți şi în magazinele sale din Cehia, Slovacia, Croaţia, Polonia, România şi Bulgaria.

Kaufland, care operează o reţea de 660 de magazine în Germania, a precizat că a încercat să ajungă la o soluţie cu Unilever încă din luna mai însă ofertele sale au fost respinse. 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Din punctul nostru de vedere, Unilever încearcă să îşi utilizeze poziţia formidabilă de piaţă pentru a-i influenţa pe retaileri şi a-şi optimiza propriile sale randamente. Având în vedere responsabilitatea care îi revine, Kaufland nu a putut accepta solicitările Unilever şi a fost nevoit să reacţioneze”, a informat grupul german de distribuţie.