Ajutor pentru facturi. Când vin cardurile de energie și cine le primește
- Mădălina Sfrijan
- 4 iulie 2025, 12:37
Sursa Foto: Arhiva EVZBogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunțat când vor fi distribuite cardurile de sprijin pentru plata facturilor. Potrivit oficialului, acestea vor ajunge la beneficiari începând cu luna august. Bugetul alocat pentru acest mecanism de ajutor se ridică la circa un miliard de lei.
Cardurile de energie vor fi distribuite începând de luna viitoare
Ministrul a oferit informații despre modul în care vor arăta facturile la energie începând din această lună. Bogdan Ivan a declarat că acestea vor crește semnificativ pentru o parte dintre consumatorii casnici.
„Pentru o parte dintre oamenii care acum ne urmăresc, vor crește, poate chiar se vor dubla (n.r. facturile la energie)”, a spus el, la Digi 24.
Acum patru ani și jumătate, statul a decis să suporte diferența de cost pentru cei cu un consum redus. Această măsură, care a implicat un efort financiar de aproximativ șase miliarde de euro, a fost aplicată tuturor consumatorilor, indiferent de venituri. Potrivit ministrului, această schemă nu mai putea fi menținută, mai ales în contextul presiunilor Comisiei Europene.

Bogdan Ivan. Sursa foto: Facebook
„Și acea măsură presupunea ca și pentru Ion Țiriac, și pentru un mall, și pentru bătrânul care are pensie 1.500 lei, statul plătea aceeași compensație și el avea același cost la energia electrică. De această dată schema n-a putut să mai continue”, a subliniat el.
Criteriile stabilite pentru acordarea cardurilor
Bogdan Ivan a prezentat criteriile de acordare și pașii pe care trebuie să îi urmeze beneficiarii pentru a accesa acest sprijin financiar. Bogdan Ivan a explicat că voucherele vor acoperi aproximativ jumătate din costul facturilor la energie, în perioada iulie 2025 – martie 2026.
„Oamenii vor putea să se înscrie sau ei, sau cineva din familie, sau funcționarul de la primăria de care aparțin, sau la oficiul poștal de care aparțin, să depună datele acolo”, a adăugat el.
Cardurile de energie vor fi livrate prin Poșta Română
Informațiile vor fi verificate automat în bazele de date ale ANAF și ale Ministerului Muncii. Pentru a beneficia de acest sprijin, veniturile persoanelor singure nu trebuie să depășească pragul de 1.950 lei. În cazul familiilor numeroase, pragul maxim este de 1.780 lei per membru. După validare, beneficiarii vor primi cardul de energie prin Poșta Română.
Ministrul a subliniat că este vorba despre un efort financiar de aproximativ un miliard de lei, sumă care va fi direcționată exclusiv către cei care au nevoie de acest sprijin.

