Airbnb renunță la conectarea prin Facebook și lansează noi funcții pentru utilizatori

Airbnb renunță la conectarea prin Facebook și lansează noi funcții pentru utilizatoriAirbnb. Sursă foto: Pixabay

Airbnb a anunțat o modificare importantă privind autentificarea utilizatorilor, precizând că opțiunea de conectare prin Facebook nu mai este disponibilă. Această schimbare se aplică atât creării de conturi noi, cât și accesării conturilor existente sau conectării conturilor Airbnb la Facebook.

Ce funcții noi a introdus platforma Airbnb

Platforma dedicată închirierilor turistice a introdus, de asemenea, o funcție nouă: „rezervă acum, plătește mai târziu”, o metodă deja utilizată de Booking.com.

În baza acesteia, utilizatorii au posibilitatea de a amâna plata până înainte de data check-in-ului, sistemul fiind disponibil momentan doar în Statele Unite, potrivit profit.ro.

Închirieri

Închirieri. Sursă foto: Freepik

În același timp, Airbnb își extinde direcțiile de activitate

După prima tentativă din 2016, compania revine pe segmentul „Experiențe și Servicii”. În luna mai, aplicația a fost actualizată pentru a evidenția aceste secțiuni, cu scopul de a încuraja utilizatorii să cheltuiască mai mult prin platformă. Printre opțiunile oferite se numără lecții de surf în Hawaii, vânătoare de trufe în apropiere de Florența sau servicii de masaj la domiciliu.

„Este probabil una dintre cele mai mari schimbări de la înființarea Airbnb”, a declarat Dave Stephenson, directorul comercial al companiei, potrivit Bloomerg.

Strategia urmărește extinderea Airbnb într-o platformă completă dedicată călătoriilor. Deși alte companii precum GetYourGuide și Viator (parte a Tripadvisor) activează în acest domeniu de mulți ani, dezvoltarea a fost una lentă. Viator a raportat anul trecut vânzări de aproximativ 840 de milioane de dolari, cu o marjă de profit sub 4%.

Mai multe experiențe premium

Pentru a-și consolida poziția pe această piață, compania Airbnb a lansat vara aceasta experiențe premium sub marca „Airbnb Originals”, care includ participarea unor celebrități. Scopul acestor oferte este în principal atragerea interesului publicului.

Această nouă direcție se înscrie în demersul companiei de a crea o legătură emoțională cu utilizatorii și de a se diferenția față de platformele axate în primul rând pe funcționalitate, precum Booking.com sau Expedia.