Cum arată fabrica BOEING, unde se produc unele dintre cele mai performante avioane din lume| GALERIE FOTO
- Cristina Botezatu
- 5 martie 2014, 22:16

Jurnalistul CNN Thom Patterson a beneficiat de un tur special în fabrica Boeing, situată în apropiere de oraşul american Seattle.
Click pe poze pentru GALERIE FOTO!
Compania care produce unele dintre cele mai performante avioane din lume a permis, în februarie, accesul jurnaliştilor în anumite sectoare din fabrică închise publicului larg.
Thom Patterson a văzut unde sunt asamblate câteva dintre cele mai mari şi mai performante avioane din lume: 7-8 Intercontinental, 777 Worldliner şi 787 Dreamliner.
În fabrica din Seattle sunt asamblate 38 de avioane în fiecare lună. Pentru construcţia unui singur aparat Boeing sunt necesare aproximativ şapte milioane de piese. Unitatea primeşte fuselaje pre-asamblate de la o altă fabrică din Wichita, Kansas. Pentru a "lipi" aripile unui Boeing 737, angajaţii lucrează până la nouă ore.
Fabrica situată la aproximativ 50 de kilometri de Seattle are o suprafaţă de circa 400.000 de metri pătraţi, fiind cea mai mare construcţie din lume după volum.