AFLĂ gestul pe care îl faci după o partidă de sex şi care te dă de gol dacă eşti sau nu îndrăgostit

AFLĂ gestul pe care îl faci după o partidă de sex şi care te dă de gol dacă eşti sau nu îndrăgostit

Fie că e vorba de femei sau de bărbaţi, după o partidă de sex, unii vor să doarmă, în timp ce alţii vor să mai stea să povestească sau să îşi limpezească gândurile. Gesturile au fost analizate şi traduse de psihologi, iar rezultatele au fost cel puţin surprinzătoare.

În urma mai multor chestionare aplicate în egală măsură bărbaţilor şi femeilor, specialiştii în psihologie evolutivă de la Universitatea din Michigan, în colaborare cu cei de la Colegiul Albright din Pennsylvania, susţin că tendinţa de a adormi imediat după o partidă de sex este ceva firesc într-o relaţie sinceră, deoarece starea de somnolenţă de după sex este asociată cu afecţiunea şi dorinţa de a consolida cât mai mult legătura.

Pentru experiment au fost intervievaţi 456 de participanţi, ei completând chestionare on-line pentru a putea rămâne anonimi. Prin aceste chestionare s-a putut evalua experienţele şi dorinţele pe care le au partenerii dintr-o relaţie, aşa cum reies ele în minutele imediat următoare unei partide de sex.

Dacă adormi după sex nu înseamnă că nu te gândeşti la discuţiile pe care ai vrea să le ai cu partenerul În ciuda a ceea ce era crezut până acum, persoanele cărora le este somn imediat după sex sunt chiar mai ataşate de parteneră sau partener decât cei care au chef de povestit. “Să adormi înaintea partenerului poate fi o cale inconştientă să eviţi orice conversaţie despre un angajament serios după sex. Dar asta nu înseamnă că nu te gândeşti la toate aceste discuţii", a declarat Susan Hughes, unul dintre autorii studiului, pentru DailyMail.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei care au obiceiul să adoarmă rapid după o partidă de sex se simt suficient de confortabiil alături de partener şi îşi doresc o relaţie stabilă. Cei care nu o fac se gândesc, într-o măsură foarte mare, cum să treacă peste actuala legătură şi să îşi caute un alt partener.