Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Adrian Georgescu: "Sunt unul dintre aia doi români din trei care duminică nu au votat."
Acum, presedintele ma trage de urechi, iar moralistii imi bat obrazul ca nu am spirit civic. Eu cred totusi ca si noi, cei doi, desi n-am votat, ne-am exprimat optiunea la fel de clar ca si al treilea.
Poate am inceput sa avem simtul penibilului. Personal, mi-e frica sa nu ies din sectia de votare, iar cineva sa-mi spuna: „Zambeste! Ai fost la camera ascunsa. De 17 ani esti subiectul unui reality-show”.
Sau, cine stie?, poate am inceput sa ne respectam intr-atat incat sa nu mai lasam de la noi pana nu ramane nimic. Sa votezi la nesfarsit raul cel mic e ca si cum ai fi obligat sa bifezi moartea cea mai convenabila. „Cianura, revolver, franghie sau picatura chinezeasca? Aplicati stampila in interiorul dreptunghiului”. „Spune-ti parerea, un surd o va asculta cu maxima atentie!”
Vreti sa stiti adevarul, domnilor politicieni? Sunteti de nevotat. Asa ca am decis sa ma reprezint singur. Daca vreti ceva de la mine, chemati-ma la negocieri. Vreau toate portofoliile, nu va mai las nimic. Am invatat lectia voastra politica. Daca, asa cum ne-ati demonstrat zilnic, exista vesnic doua Romanii, fiecare cu mainile in gatul celeilalte, de ce nu le-am imparti altfel, cea a votantilor si cea a nedemnilor de a fi votati?
Si n-o fac pentru ca nu-mi pasa, ci tocmai pentru ca-mi pasa. Nu-mi permit luxul sa va trimit pe nici unul sa ma reprezinte in Europa.
Reprezentati-va pe voi, eu mai degraba mi-l asum pe Mailat. Si nu sunt dezamagit, ci, in fine, linistit. Dezamagit am fost de cate ori am votat si nu s-a schimbat nimic. V-ati rotit ca figurinele unui orologiu dintr-un turn de fildes, cu bratele miscandu-se mereu mecanic spre propriile buzunare. Ne-ati tratat ca pe niste papusi gonflabile, dar si acestea se dezumfla cand le intepi.
Idealul democratic pentru aceasta tara nu este o prezenta de 100% la urne - pe care o veti atinge doar daca vom decide in unanimitate sa ne incineram -, ci una de 0%. Sa fie o zi in care noi sa stam acasa, urmarindu-va din spatele ferestrelor cum treceti, incordati si din ce in ce mai nelinistiti, pe strazile pustii ale orasului, ca intr-un western care se apropie de momentul duelului. Sa nu va filmeze nimeni votand la „Jean Monnet”, iar voi sa va panicati usor, „Parca lipseste ceva. Unde sunt ceilalti?”, sa va manati limuzinele spre televiziuni, sa navaliti in studiourile talk-show-urilor, dar nici acolo sa nu fie nimeni, lavalierele sa spanzure peste mese, ochii camerelor sa fie stinsi, „Ce dracu’ se intampla aici?”, si numai ecoul vorbelor voastre false din trecute emisiuni sa va raspunda, sa scoateti disperati telefoanele din buzunare, sa formati numere ca sa cereti socoteala, dar sa vi se refuze toate apelurile, apoi sa vi se refuze toate recursurile, cand usile se vor inchide singure, iar vocea Judecatorului se va auzi: „Ranjiti! Va aflati in camera ascunsa. De 17 ani sunteti subiectul unui reality-show, iar acum v-am dat drumul inauntru.” (articolul dezvoltat poate fi citit pe blogul autorului).
Recomandările noastre
