Luptele de stradă de miercuri scot la iveală diferenţele dintre „bătrânii“ comunităţii şi noile generaţii, interesate să fie „în pas cu moda“. Tradiţiile ţiganilor din Sinteşti au fost băgate în şedinţă. Tendinţele actuale din arhitectura celebrelor palate, dar şi ineficienţa economică a izolării faţă de comunităţile de români îi pun mai nou pe gânduri.

Unii au început deja să-şi ridice casele fără cunoscutele turnuleţe, alţii se pregătesc să le dărâme, iar unii romi, mai tineri, visează să construiască în cartierele periferice ale Capitalei. Motivul este unul singur: creşterea valorii de piaţă a imobilelor. Sau, după formularea unuia dintre locuitorii din Sinteşti, „dacă vreau să-mi vând casa, cine vine să o cumpere aici, printre ţigani?“.

În urma luptelor de stradă de miercuri, a răniţilor şi a transmisiilor în direct pe toate posturile de televiziune, la Sinteşti a rămas o comunitate scindată între tradiţiile „bătrânilor“ şi visele cu maşini puternice ale generaţiilor mai tinere. Echilibrul fin dintre aceste două viziuni este menţinut de cel numit printre localnici „Primarul“. Un bărbat care crede în „folosirea forţei“ pentru a menţine liniştea, dar care recunoaşte că epoca tradiţiilor ţigăneşti rigide se apropie de sfârşit. „Oamenii îmi ştiu de frică“ În Sinteşti, i se spune „Primarul“. Nu e nici bulibaşa comunită- ţii, nici adevăratul edil al acesteia, dar se spune că deţine o autoritate mai mare decât cei doi laolaltă. Cele două principii care îi ghidează activitatea în localitate pot fi enunţate cam aşa: 1. „Poliţia e slugă. Dacă există probleme, trimit doi-trei oameni, primesc o amendă de 3 milioane pentru vătămare corporală, o plătesc şi gata.“ 2. „Singurul mod în care îi poţi ţine pe oamenii ăştia sub control e prin forţă. D’aia sunt respectat, pentru că-mi ştiu de frică“. Autoritatea „Primarului“ nu ţine de nicio învestire prin vot, ci este legată de o veche tradiţie. Fiu al fostului conducător al comunităţii, acesta deţine, practic, controlul localităţii, înaintea unui bulibaşă rămas cu o funcţie onorifică şi a adevăratului edil al comunei. Despre acesta din urmă, ţiganii spun, cu un zâmbet în colţul gurii, că este „un om plin de modestie“. „Turnurile astea nu mai sunt la modă“ La cei 51 de ani proaspăt împliniţ i, „Primarul“ se pregăteşte de schimbări radicale. Din poarta palatului său, construit în 2001, cu o pungă de struguri în faţă, priveşte cu jind către noile case apărute în Sinteşti, cu acoperişuri şi exterioare colorate. „Uite, vezi? Aşa e moda la case acum. Colorate aşa, frumos. Anul viitor vreau să demolez şi eu turnuleţele. Nu mai sunt la modă“, spune „Primarul“.

Şi decoraţiunile interioare vor fi reactualizate, după aceeaşi reţetă ca şi la prima amenajare a casei. „O să vorbesc cu nevasta, ca tot bărbatul. Ea o să-mi zică, asta, şi asta, şi asta vreau. După aia, mergem în magazine şi luăm tot ce-i mai scump. Nu mai merg lustrele de cristal şi pânză d’aia colorată pe perete. Cum îi zice, tapet. Se schimbă moda, trebuie să ne schimbăm şi noi“, oftează „Primarul“, care enunţă, în încheiere, noul principiu călăuzitor al comunităţii din Sinteşti: „Vrem să trăim ca rumânii. Doar că la voi e important să aveţi şcoală, la noi şcoala se calculează în avere“. VOCEA AUTORITĂŢII „Să se omoare, dacă asta vor“ De fiecare dată când îşi aduce aminte de luptele de stradă care au avut loc miercuri la Sinteşti, „Primarul“ oftează cu amărăciune şi ceva neîmplinire. „Trei minute dacă mai întârziau şi rezolvam totul. Îi împăcam. Deja începusem să vorbesc cu ei, dar dacă s-au dus ăia în curtea omului, ce era să mai fac? Au intrat în curtea omului, atâta le-a trebuit. Şi-au luat-o, au fost împuşcaţi“, spune acesta.

Trei localnici, aflaţi în jurul său, printre care şi un nepot, îi ţin isonul, iar suspinele de amărăciune se succed la secundă: „Îi împăca domnul «Primar»“. Când s-au auzit primele focuri de armă, conducătorul neoficial al ţiganilor din Sinteşti a abordat un nou principiu, nicidecum mai puţin înţelept: a intrat în casă. „Ce dracu’ să le fac? Am intrat în casă şi am stat acolo. Dup’aia m-am culcat. Asta e. Să se omoare între ei dacă vor.“ GHINION Hoţi la găinile „Primarului“ Proprietatea celui supranumit „Primarul“ nu se reduce la ceea ce e sub turnuleţe. Ci şi la ceea ce prinde viaţă în jurul lor: zeci de orătănii, doi câini şi-un purceluş „european“. Râmătorul are propriul său coteţ şi „cercel“ galben în ureche, conform ultimelor normative UE. „Suntem oameni gospodari, care creştem animale, care nu furăm şi care avem pe ce pune mâna când ne e foame“, explică nepotul „Primarului“. Într-un colţ, o grămăjoară de pene „vorbeşte“ despre ultimul masacru făcut, în acest sens, printre găini.

Expunerea ocoleşte cu tact un obiectiv „ruşinos“ din ogradă: „Acolo e WC-ul, dar să-l lăsăm acuma“. Însă avuţia naşte şi tentaţii periculoase. Cu o noapte înainte, hoţii au năvălit în curtea „Primarului“. „Au lăsat urme de noroi pe gard, cum s-au căţărat. Au luat câteva găini, de foame, că-s amărâţi. Nu e prima dată“, oftează tânărul, atent şi la bruma de compasiune pe care trebuie să o lase. DESIGN INTERIOR Dincolo de uşile palatului cu turnuleţe Primirea în palatul cu turnuleţe al „Primarului“ necesită insistenţe serioase. Musafirii necunoscuţi sunt ultima sa pasiune. Dar precedentul „Adrian Năstase“ funcţionează ca un argument forte. Aşa că, pe modelul Zilei Porţilor Deschise, organizată de fostul premier PSD în imobilul din strada Zambaccian, regele neîncoronat al ţiganilor din Sinteşti lansează sec invitaţia: „Hai, duceţi-vă înăuntru, să-mi vedeţi secretele!“.

El nu intră, dar îşi trimite un nepot care „să prezinte la ziarişti o casă cu lux de om normal“. Potrivit proprietarului, „niciodată nu poţi spune despre locuinţă că e terminată. Ba schimbi un perete, că nu mai e la modă, ba schimbi o canapea că au apărut modele noi“. Gusturi fine, muncă multă. Iar înăuntru, „luxul de om normal“ se măsoară cu ochi atent şi cu ruleta cea mai lungă. Cele opt dormitoare, două sufragerii, două băi, bucătăria şi două holuri, cât o garsonieră fiecare, se dispun în linie, pe stilul vagonului de tren. „E cu cap şi stil“ Din indicaţiile ghidului, încălzirea clădirii îmbină utilul cu plăcutul şi foarte vechiul cu foarte noul: „E cu cap şi stil: şi calorifere, şi sobe de teracotă cu colţar, frumoase, stilizate. Dacă ne cade centrala, băgăm lemne pe sobă“. Tânărul trecut de 20 de ani admiră designul interior. Respectul pentru „unchiu’“, stăpânul casei, creşte cu fiecare pendulare prin camere.

Fiecare încăpere are „vedeta“ ei: tavan cu basoreliefuri din ghips, joc de oglinzi pe uşile unui şifonier retro, fotopeisaj cât un perete, bar pe colţ, ticsit de sticle cu licori de alcoolemie forte. Vorba însoţitorului, „ăsta-i, frate, cel mai tare!“. În bucătărie, totul - faianţă, gresie, dulapuri - e în acelaşi ton, de alb şi gri deschis. Sau, pe limbajul ghidului: „Ca o bucătărie de român, zi şi tu“. Tablouri la 4.000 de euro Dar opulenţa s-a cuibărit şi pe coridoarele gemene, de la parter şi etaj. Sunt legate printr-o scăriţă de marmură albă, cu balustrade „grele“ şi ghirlande cu flori artificiale. Tavanul e lucrat în ghips, cu basoreliefuri. Soarele intră greu prin termopanele strâmte, dar razele sale sunt suplinite de candelabre grele. Sunt mai chioare ca lumina naturală, dar vorba ghidului, „parcă ar fi din os de om“.

Pardoseala din gresie maronie e „scumpă rău“, iar „zugrăveala“ e doar faianţă în acelaşi ton. Se asortează cu măsuţele, canapelele din piele şi ramele „tablourilor la care ţine unchiul“ - basoreliefuri de argint, „la patru mii de euro“.