Adevărul despre întâlnirea dintre Vladimir Putin și Patriarhul Daniel

Adevărul despre întâlnirea dintre Vladimir Putin și Patriarhul Daniel

Participarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la ceremoniile de la Moscova prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă a devenit unul dintre cele mai comentate subiecte pe rețelele de socializare.

Subiectul cel mai sensibil este cel al cinei la care au participat capul bisericii române și Vladimir Putin, fără îndoială cel mai controversat personaj al momentului.

Pentru că a generat și va genera controverse, cred că e important să fie cunoscut întregul context al acestei întâlniri. Prezentat de mulți drept o întâlnire de taină dintre Patriarhul Daniel și Președinte, evenimentul, consumat în seara de 4 decembrie, nu a fost nici pe departe unul privat, ci o primire a capilor mai multor biserici ortodoxe veniți la Moscova la Kremlin, unde fusese prezentat și un spectacol.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 4 decembrie, Vladimir Putin i-a invitat pe patriarhii prezenți la Moscova la o întâlnire FOTO:KREMLIN.RU

Centenarul

Ziarul nostru a informat despre vizita Patriarhului Daniel la Moscova. Vizita a fost în perioada 2-5 decembrie, dar momentul cel mai important a fost cel al Sesiunii festive a Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse. Este reuniunea unde au fost adoptate două documente importante pentru creștinii ortodocși, unul care se referă la viața monahală și altul la căsătorie.

În timpul ședinței, care a avut loc sâmbătă, Patriarhul Daniel a ținut cuvântarea „Comuniunea frățească și coresponsabilitate misionară”. Mesajul a fost centrat pe comemorarea martirilor creștini din timpul dictaturilor comuniste și asupra „menținerii unității de credință a Ortodoxiei, cultivării solidarității cu cei care suferă și cooperării misionare practice”.

Restul programului a fost prezentat și el. Duminică, Patriarhul român a slujit la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului.

A avut apoi loc o Sfântă Liturghie oficiată de toți patriarhii prezenți la Moscova, la Catedrala Hristos Mântuitorul. Luni seară, la Palatul de Stat Kremlin a fost prezentat un program artistic și un film dedicat celor martirizați în anii comunismului.

După program, Întâistătătorii au participat la o întâlnire cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin și o cină.

Agenda rușilor

Până la relatarea întâlnirii patriarhilor cu Putin, trebuie scoase câteva elemente în evidență. E clar de mult timp că Vladimir Putin a cultivat relațiile cu Biserica Ortodoxă Rusă. Mai mult, urmărind agenda întâlnirilor și a temelor propuse reiese clar că au existat două teme de mare interes pentru Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii.

Prima temă, abordată în discuțiile cu reprezentanții bisericilor din Orientul Mijlociu a fost cea a rolului jucat de Rusia în impunerea păcii în Siria. A doua temă este sublinierea legăturilor strânse care se mențin, în ciuda conflictului din Crimeea, între biserica ucraineană și cea rusă.

Este clar din discursurile oficiale că aceste două mesaje sunt de interes pentru oficialii ruși.

Totuși, pus în fața multor discursuri din timpul Sinodului Arhieresc de sâmbătă, Patriarhul Daniel a preferat să ocolească aceste teme, menținând discursul pe crimele comuniștilor și pe necesitatea colaborării între bisericile ortodoxe, în condițiile schimbărilor la care sunt supuse celelalte culte.

La Kremlin

Din site-ul oficial kremlin. ru, reiese preocuparea lui Vladimir Putin pentru problema siriană, ea fiind amintită și în discursul președintelui Federației Ruse către capii bisericilor prezenți la întâlnire. Redau un fragment relevant: „Astăzi, situația din această țară se schimbă treptat. Forțele armate siriene, cu sprijinul armatei ruse, au alungat teroriștii de pe aproape întregul teritoriu al țării, incluzând și locuri cu viață creștină istorică. De-a lungul anilor, statul rus, împreună cu Biserica Ortodoxă Rusă, precum și alte organizații religioase, oferă asistență umanitară victimelor din Siria.” 

La această reuniune singurul care a luat cuvântul a fost Patriarhul Kirill, care a rostit câteva fraze protocolare.

FOTO: Patriarhul Ioan al Atiohiei și Vladimir Putin

Putin a avut discuții private cu un singur patriarh

Potrivit site-ului oficial al Kremlinului, Vladimir Putin a avut o singură întâlnire privată cu un cap al bisericii, cu Ioan, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient. Discuția a fost axată tot pe situația din Siria. Acest lucru sugerează că pe președintele rus nu l-au interesat pentru mesajul său de politică externă decât reprezentanții Orientului Mijlociu.

Biserica ucraineană, în discuțiile Kirill-Daniel​

O relatare de pe site-ul Agenției Basilica amintește faptul că la o discuție privată de sâmbătă între patrarhii Daniel și Kirill, acesta din urmă a reamintit problema ucraineană. „Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a amintit situația bisericească dificilă din Ucraina și a subliniat unitatea episcopatului Bisericii Ortodoxe canonice din această țară, în pofida multor presiuni.”