Adele a născut un băieţel

Adele a născut un băieţel

Solista britanică Adele, câştigătoare a 8 premii Grammy, a adus pe lume un băieţel sănătos, conform Us Weekly.

Acesta este primul copil al lui Adele, în relaţia cu Simon Konecki, 38 de ani, care la rândul său are o fetiţă de 6 ani din relaţia cu fosta sa soţie, Clary Fisher.

În perioada de timp de după ce a confirmat faptul că este însărcinată, pe blogul său, în luna iulie, vedeta în vârstă de 24 de ani s-a retras din prim-planul vieţii publice, concentrându-se asupra sarcinii.

"Copilul este sănătos, iar ea este foarte fericită", a declarat un reprezentant al vedetei.

Adele s-a întors în studioul de înregistrări chiar înainte de a naşte, pentru melodia "Skyfall", piesa tematică a noului film din seria "James Bond". De asemenea, în această perioadă Adele lucrează la un nou album de studiou, iar acest produs discografic este inspirat din experienţele trăite în timpul sarcinii şi acum, mai nou, ca mămică.

De asemenea, printre proiectele pentru viitorul apropiat, Adele se pregăteşte şi de nuntă. "Adele îşi doreşte să fie mamă şi soţie", conform sursei citate.

Ne puteți urmări și pe Google News