Acţiunile Petrom revigorează Bursa de Valori Bucureşti

Acţiunile Petrom revigorează Bursa de Valori Bucureşti

Preţul de tranzacţionare a acţiunilor Petrom la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a apreciat, ieri, cu 13,21%, ajungând, la finalul şedinţ ei, la 0,18 lei pe titlu.

Tranzacţiile cu acţiuni Petrom au fost suspendate timp de o oră înainte de anunţul oficial privind intenţia companiei de a distribui gratuit câte 100 de titluri angajaţilor din decembrie 2004 până în prezent, pe care le va achiziţiona de pe piaţa de capital, după acordul Adunării Generale a Acţionarilor. Imediat după reluarea tranzacţiilor, cotaţia companiei a crescut cu 7 procente.

„Consider că această majorare se datorează şi faptului că Petrom face parte dintr-un domeniu care va avea viitor indiferent de criza financiară. Preţul de tranzacţionare ajunsese foarte mic în ultima vreme, chiar jumătate faţă de cât era în momentul privatizării“, ne-a declarat Iulian Panait, preşedintele societăţii de consultanţă KTD Invest.

Acesta aşteaptă o tendinţă pozitivă pe termen scurt. „Preţurile vor continua să crească uşor până la finele săptămânii, la nivelul general de piaţă, deşi aceste majorări de peste 10% lasă locul unor corecţii zilele următoare. De asemenea, în această săptămână, aşteptăm evenimente importante, care vor influenţa piaţa“, a mai spus Panait. Joi, 6 noiembrie, Petrom va publica rezultatele financiare aferente trimestrului al treilea.

BVB, creştere de 3,23% Piaţa bursieră a avut o creştere, ieri, de 3,23%, după un declin de 0,96% în şedinţa de vineri. Ultimele tranzacţii cu cele mai lichide zece titluri au fost efectuate la preţuri în medie cu 3,46% mai mari, în timp ce acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au crescut cu 4,15%.

Petrom a fost pe locul trei din punct de vedere al creşterilor în volum, cu 14,5 milioane de acţiuni tranzacţionate, pachet care a avut a doua valoare de pe piaţă, de 2,59 milioane lei. Amonil a fost compania cu cea mai mare creştere ca volum tranzacţionat, respectiv 16,3 milioane de titluri, urmată de Rompetrol Rafinare, cu 16,1 milioane de acţiuni. Cea mai mare valoare a tranzacţiilor cu titlurile unui emitent a fost de 3,6 milioane lei, în cazul SIF Muntenia.

EFECTE

Carburanţii se ieftinesc

Compania petrolieră a redus, ieri, cu şase bani pe litru preţurile de referinţă ale benzinei şi motorinei, după ce, săptămâna trecută, a operat alte două ieftiniri ale carburanţilor. Astfel, benzina Premium fără plumb 95 costă 3,31 lei, Top Premium fără plumb 99+ are un preţ de 3,64 lei, în timp ce un litru OMV Carrera 95 costă 3,41 lei, iar cel de OMV Carrera 100, 4,4 lei. În ceea ce priveşte motorinele, un litru de Top Euro Diesel 4 poate fi achiziţionat cu 3,7 lei, iar Euro Diesel 4, cu 3,62 lei. Sortimentul OMV Sprint Diesel este comercializat cu 3,75 lei, iar OMV Premium Diesel s-a ieftinit până la 4,03 lei. Preţul la pompă al carburanţilor este proporţional cu cotaţia ţiţeiului, cu un decalaj de 30-45 de zile. Barilul se tranzacţiona, ieri, cu circa 65 dolari, după ce a atins recordul de 147 dolari în iulie.

Ne puteți urmări și pe Google News