Un marinar a murit şi un altul a fost internat în spitalul judeţean de urgenţă Constanţa în urma unui accident de muncă petrecut aseară pe Dunăre în dreptul localităţii Oltina, pe un convoi de barje.
Poliţiştii Regionalei Transporturi Constanţa spun că accidentul de muncă a avut loc în jurul orei 20.30, la kilometrul 331 al Dunării pe un convoi format din şase barje goale, împinse de remorcherul "Cargo" care circula dinspre Cernavodă spre Călăraşi. Marinarul Marian Dumitraşcu, 40 ani din Brăila, angajat la SC Romnav SA Brăila, împreună cu câţiva colegi urmau să intre în magazia uneia dintre barje pentru a scoate apa care se infiltrase în compartiment. Se pare că în magazine erau acumulări de gaze şi Marian Dumitraşcu, primul care a intrat, a leşinat şi în cădere s-a lovit la tâmplă. I-a sărit în ajutor un alt coleg care la rândul lui a leşinat. Cei doi au fost scoşi de un al treilea marinar care a alertat autorităţile deşi era şi el ameţit de gaze. O patrulă a poliţiei de frontieră Cernavodă, subzona Izvoarele, a ajuns în scurt timp la faţa locului şi a transportat victimele la mal unde le aştepta ambulanţa. Medicii nu au mai putut face nimic pentru Marian Dumitraşcu care după aplicarea protocolului de resuscitare, a fost declarat mort. Cealaltă victimă a fost transportată la spitalul judeţean Constanţa de unde a fost externată astazi, fiind în afara pericolului. Cazul a fost cercetat de poliţia Transporturi Navale Cernavodă şi va fi preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, secţia fluvială. Un procuror de la Galaţi şi un inspector de la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa, sunt aşteptaţi în această după amiază la Oltina pentru audierea membrilor echipajului.