A murit cel care a inventat Viagra

A murit cel care a inventat Viagra

Robert Furchgott, omul de ştiinţă câştigător al Pemiului Nobel care a avut o contribuţie majoră la crearea revoluţionarei Viagra, a încetat din viaţă la vârsta de 92 de ani, anunţă AP.

Fiica acestuia, Susan Furchgott, a confirmat pentru New York Times că celebrul farmacolog a murit la reşedinţa sa din Seattle.

Una dintre cele mai importante cercetări ale lui Furchgott a dus la demonstrarea că oxidul nitric, substanţă cunoscută drept un agent poluant care generează smogul şi ploile acide, este un important stabilizator al sistemului cardiovascular, contribuind la reglarea presiunii arteriale şi a circulaţiei sangvine.

Furchgott şi ceilalţi oameni de ştiinţă care au contribuit la această descoperire au fost recompensaţi, în 1998, cu Premiul Nobel, pentru că au oferit întregii lumi dovada că un gaz poate produce importante transformări biochimice în organism.

În plus, acţiunea oxidului nitric asupra dilatării vaselor sangvine a reprezentat factorul-cheie care a dus la inventarea medicamentului împotriva impotenţei, Viagra.

Furchgott s-a născut în Charlestom Carolina de Sud, şi a manifestat un interes timpuriu faţă de studierea păsărilor şi scoicilor. A fost licenţiat în chimie la Universitatea din Carolina de Nord şi a devenit, ulterior, doctor în chimie.

A deţinut funcţia de director al departamentului de farmacologie din 1956 până în 1982.

Ne puteți urmări și pe Google News