Pe un ger năprasnic , la -10 grade Celsius, pe platoul din faţa prefecturii Constanţa  răsuna vocea singurului protestatar  care se mai încumentase să reziste pe baricade. Se încălzea agitându-şi braţele şi scandând „Jos Băsescu!, Demisia!, Anticipate!”, supravegheat de trei jandarmi uşor surprinşi , aflaţi la datorie.

N-are nicio revendicare, doar nişte întrebări

Se numeşte Nicolae Pivniceru, şi-a agăţat o fundiţă tricoloră pe piept şi spune că,, de la începerea protestelor, a venit zilnic la Prefectură, cu excepţia zilei de joi când a plecat la Bucureşti, în piaţa Universităţii. Acum a rămas singur, dar vrea să demonstreze  că „protestatarii rezistă".
Ţine să precizeze: „Eu nu am nicio revendicare, am doar 10 întrebări la adresa puterii”. Scoate un bilet, pe care şi-a scris, de mână, decalogul: „cât mai suferim; de ce, cine sunt cei de la putere, câţi au murit prin tăierea a 25% din salariilor, câţi au omorât prin impozitarea pensiilor, câţi au murit prin închiderea spitalelor, câţi vor mai rămâne în ţară, ce înseamnă modernizare (aia cerută de Băsescu), exod sau eutanasiere şi, mai ales, cine se crede Traian Băsescu? Asta vreau să ştiu”.

Deschis zilnic, de la 8 la 23

Pentru că a fost şi el militar dar a demisionat din armată, spune s-a solidarizat cu locotenentul Alexandru Gheorghe care „a avut curaj şi demnitate, aşa că stau aici şi aştept să vedem care va fi decizia unităţii militare şi, dacă e nevoie, o să ieşim în stradă pentru dl. locotenent”.  Protestele de la Constanţa sunt autorizate de primăria Constanţa, în faţa Prefecturii, zilnic între orele 8,00 şi 23,00.