Chirițoiu: „Avem indicii că 11 companii au trucat licitațiile pentru întreținerea străzilor din București”

Chirițoiu: „Avem indicii că 11 companii au trucat licitațiile pentru întreținerea străzilor din București”

Consiliul Concurenţei a demarat o investigație la 11 firme suspectate că au trucat licitații pentru întreținerea străzilor din București.

Cele 11 companii sunt: Tehnologica Radion, Euro Construct Trading 98, Straco Grup, Delta Antrepriza de Construcţii şi Montaj 93, Pro Cons XXI, RCV Global Group, Swietelsky Construcţii Feroviare, Strabag, Eurovia-Construct Internaţional, Global Service Proiect şi Drum Concept. Consiliul a efectuat deja inspecții inopinate la cele 11 firme suspectate, susțin reprezentanții instituției. Valoarea contractelor suspectate a fi trucate este de aproape 350 milioane de euro. Rezultatele anchetei, în doi ani "Avem indicii că ar exista o înţelegere între companiile inspectate de a participa cu oferte formale la cele şase licitaţii, fără să se concureze în mod real. În acest fel, contractele au fost adjudecate prin rotaţie. Este foarte important să depistăm şi să corectăm disfuncţionalităţile din acest domeniu, astfel încât în final să avem o cheltuire eficientă a fondurilor publice" a declarat într-un comunicat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Consiliul Concurenței urmărește piața construcțiilor de peste un an de zile, însă deocamdată doar pentru licitațiile privind lucrări de întreținere de străzi din Capitală s-a cerut începerea unei investigații. Potrivit unor surse, firmele nu s-au împotrivit controlului și au colaborat cu inspectorii de concurență. Potrivit acelorași surse ce a stârnit suspiciuni de înțelegeri între constructori a fost faptul că pentru aceleași servicii se cereau prețuri diferite de la licitație la licitație. Contactat de evz.ro, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că această anchetă ar putea fi finalizată într-un an, maximum doi .

Firmele implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri dar pot obține un "discount" serios dacă acceptă să coopereze de la bun început. „Primăria Generală a devenit o cloacă de corupţie” Informaţiile de la Consiliul Concurenţei, potrivit cărora licitaţii în valoare de 347 milioane de euro ar fi fost trucate pentru asfaltări în Capitală, arată clar că, în timpul mandatului lui Sorin Oprescu, Primăria Generală a devenit o cloacă de corupţie, se precizează într-un comunicat emis de către PDL București. „PDL Bucureşti îi cere de urgenţă Primarului General să demită conducerea de la Administraţiei Străzilor din funcţie şi să organizeze un audit la această direcţie. Ar fi un semn că Sorin Oprescu înţelege gravitatea acuzaţiilor şi o primă dovadă de bună-credinţă din partea sa. În caz contrar, edilul-şef îşi va demonstra încă o dată patronajul pe care îl exercită asupra mafiei din Primăria Capitalei”, mai spun democrat liberali.  Informaţiile de la Consiliul Concurenţei mai arată un lucru extrem de important: de ce tot ţine Sorin Oprescu la investiţii (asfaltări). Pentru că de acolo se fac banii, se mai precizează în comunicatul emis astăzi. „Merită punctat faptul că la toate bugetele şi rectificările bugetare din 2008 şi până acum, edilul-şef a cerut bani pentru Administraţia Străzilor, uneori chiar cu riscul de a subfinanţa servicii importante pentru Bucureşti, cum ar fi distribuţia căldurii şi transportul în comun. În această lumină, e clar că de la administraţiile din subordinea PMB se sifonează banii pentru clientela lui Oprescu. Organizaţia PDL Bucureşti reaminteşte că a dorit iniţierea unei comisii de anchetă în ceea ce priveşte activitatea Administraţiei Străzilor, dar Primarul General nu a catadicsit nici până acum să pună pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General această propunere. La fel şi cu propunerea de comisie pentru Direcţia Transporturi şi pentru ALPAB. Refuzul de a propune aceste comisii de anchetă în şedinţele CGMB sunt dovezi foarte clare că Oprescu îşi protejează cămărila, care se dedulceşte astfel la banii bucureştenilor”, mai spun reprezentanții PDL. PDL Bucureşti a ținut să precizeze faptul că Alina Roman, şefa Administraţiei Străzilor, nu mai este membru de partid de mai bine de 3 ani, fiind unul dintre oamenii din Primărie care au sărit în barca lui Sorin Oprescu, când acesta a devenit Primar General. ”A devenit director economic în timpul mandatului primarului Adriean Videanu, dar Sorin Oprescu este cel care a promovat-o şi a devenit director plin al Administraţiei Străzilor. Din această perspectivă PDL Bucureşti condamnă orice încercare de a o „lipi” pe mâna dreaptă a lui Oprescu de partid, în condiţiile în care ea este cea însărcinată să strângă bani pentru campania electorală a lui Sorin Oprescu”, se mai precizează în comunicat. Citiți și:

  • Încrengăturile de afaceri ale ”regilor asfaltului” cercetați de Consiliul Concurenței

Ne puteți urmări și pe Google News