"N-am crezut niciodată că o să fiu «Nadia, prima gimnastă care primeşte un ditamai 10 într-un concurs oficial» (…). Îmi amintesc de un bărbat voinic, cu mustaţa pe oală, intrând în clasă şi întrebând: «Cine ştie să facă roata?». Bărbatul avea ochi strălucitori şi era în el era ceva care mă îndemna să ridic mâna şi să-i arăt ce ştiu (…). Când am primit întâiul costum de gimnastică, am dormit cu el pe pernă.
Bela Karoly şi soţia sa, Marta, m-au repartizat într-un grup de tinere gimnaste. Timp de câteva ore pe zi lucram cu gantere şi frânghii, făceam o sumedenie de sărituri, alergări şi alte exerciţii. Nu mi-a fost frică şi niciodată n-am zis «Nu pot să fac asta» (…). Am vrut mereu să fac mai mult decât îmi cereau Bela şi Marta. Dacă îmi cereau 25 de genuflexiuni, făceam 50 (…).
Naţionalele de gimnastică din 1970 au fost prima mea competiţie. Aveam 9 ani. Mi-o amintesc pe Marta dăscălindu-mă minute în şir. «Concentrează-te şi nu cumva să mă faci de râs», îmi tot spunea… La prima desprindere înaltă, am căzut în partea din stânga a bârnei. Intrigată, m-am suit la loc şi am picat în dreapta. Mi-am promis că n-o să mai cad, dar am făcut-o din nou. Mă simţeam frustrată, umilită, furioasă… Dezamăgisem pe toată lumea. Marta spumega", poveşteşte Nadia.
CITIŢI ŞI:

  • Nadia Comăneci: "Visul din 1976 nu-l împart cu nimeni"
  • Nadia Comăneci juca fotbal în copilărie

Te-ar putea interesa și: