În iunie 2011, faţă de iunie 2010, pe sectoare de activitate, s-au remarcat creşteri de preţuri în industria prelucrătoare (+9,4%), la distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+8,5%), la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+4,4%) şi în industria extractivă (+3,0%).

Pe marile grupe industriale, creşteri semnificative de preţuri se remarcă la produsele
din industria energetică (+10,6%), industria bunurilor intermediare (+9,9%). Sub nivelul înregistrat pe total s-au situat produsele din industria bunurilor de uz curent (+7,9%), industria bunurilor de capital (+3,5%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-1,0%).