A 16-a victimă în Marea Neagră. Trupul unui bărbat de 29 de ani scos la mal de scafandri, la Eforie Nord
- Vasile Andrei
- 14 august 2018, 09:37
A 16-a victimă în Marea Neagră, în acest sezon. Un tânăr înecat, al cărui trup a fost scos la mal de scafandrii ISU Dobrogea, în zona Capul Turcului din Eforie Nord.
Nu se ştie dacă tot în acel perimetru ar fi avut loc şi tragedia sau dacă nu cumva cadavrul a fost adus de valuri spre acel loc.
Există presupunerea că omul şi-ar fi pierdut viaţa încă de sâmbăta trecută şi abia acum curenţii marini l-au adus spre mal.
Ceea ce se ştie până în prezent e că e vorba de un bărbat în vârstă de 29 de ani.
Autorităţile trag un semnal de alarmă asupra numărului mare de victime din acest sezon. Este vorba, până în prezent, de 16 persoane care şi-au pierdut viaţa.
De cele mai multe ori tragediile au avut loc din cauză că turiştii nu au ţinut cont de avertismentele salvamarilor, atunci când marea e agitată.