Editura Evenimentul si Capital

Mircea Cărtărescu, printre favoriţii la Premiul Nobel pentru Literatură

23cartarescu_VS
Autor: | | 201 Comentarii | 5755 Vizualizari

Scriitorul român e, pentru al doilea an consecutiv, unul dintre cei nominalizaţi la câştigarea prestigiosului premiu

###Pentru al doilea an consecutiv, agenţia britanică Ladbrokes - companie fondată în 1886 şi lider mondial pe piaţa de profil - îl situează pe scriitorul român Mircea Cărtărescu printre favoriţii Premiului Nobel pentru Literatură. Autorul volumelor "De ce iubim femeile", trilogia "Orbitor", "Nostalgia" şi "Zen. Jurnal 2004-2010", are o cotă de 25/1 la câştigarea Nobelului literar în 2012, conform britanicilor. Poet, prozator, eseist şi publicist, Mircea Cărtărescu este plasat pe locul al 23-lea în preferinţele pariorilor, cu aceeaşi şansă la trofeu precum Umberto Eco sau Leonard Nolens, dar pe o poziţie superioară faţă de scriitori celebri precum Ian McEwan, Margaret Atwood, Kazuo Ishiguro sau Salman Rushdie. În 2011, tot la agenţia britanică Ladbrokes, Mircea Cărtărescu avea o cotă de 23/1 la câştigarea Nobelului literar şi era plasat pe locul al nouălea în preferinţele pariorilor. Câştigătorul va fi anunţat luna viitoare În mai 2011, la Târgul de Carte Bookfest, Cărtărescu, în vârstă de 56 de ani, spunea că nu se gândeşte încă la Premiul Nobel pentru Literatură: "Abia aştept să-l ia odată Norman Manea, ca să mai am şi eu o şansă, peste 20 de ani". Academia Suedeză nu a stabilit ziua în care va da publicităţii numele câştigătorului, dar se bănuieşte că anunţul va fi făcut, conform obiceiului, în luna octombrie. Dacă ar câştiga Premiul Nobel pentru Literatură, Mircea Cărtărescu ar fi cel de-al doilea român laureat al prestigioasei distincţii după ce, în anul 2009, scriitoarea Herta Muller, stabilită în Germania, a reuşit să intre în clubul select al celor care au primit medalia din partea Academiei Suedeze. Premiul în bani, redus cu 20% Premiul în bani acordat laureaţilor Nobel se va reduce cu o cincime, a anunţat Fundaţia, care a precizat că suma pentru premiile acordate pentru excelenţă în domeniul ştiinţei, literaturii şi păcii va ajunge la 8 milioane de coroane suedeze, aproximativ 1,12 milioane de dolari, scrie Reuters. Capitalul care formează baza premiilor a fost donat prin testamentul inventatorului dinamitei, Alfred Nobel, şi este gestionat de Fundaţia care-i poartă numele, instituită în 1900. Pariorii mizează pe un japonez Autorul unor volume ca "Pădurea norvegiană", "În căutarea oii fantastice" şi "1Q84", scriitorul japonez e cotat cu cele mai mari şanse să câştige Premiul Nobel pentru Literatură pe o primă listă de pariuri, potrivit publicaţiei britanice "The Guardian". Murakami, în vârstă de 64 de ani, scrie în fiecare zi, începând de la 4.00 dimineaţa. "A scrie echivalează cu a munci sistematic", explica autorul într-un interviu acordat în 2011 ziarului britanic. Alături de Haruki Murakami (foto) - ale cărui cărţi au fost traduse şi în română şi publicate de editura Polirom, cu şanse bune mai sunt cotaţi mai puţin cunoscuţii Mo Yan sau Cees Nooteboom.

CUTREMUR in televiziunea din Romania! A demisionat, acum cateva minute! Mesaj transant al vedetei TV

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI