UPDATE. Tragedia de la Brașov. Fetițele care au murit, au fost spălate pe cap de mama lor cu o substanță pentru deparazitarea oilor. Fratele lor se află în stare gravă

UPDATE. Tragedia de la Brașov. Fetițele care au murit, au fost spălate pe cap de mama lor cu o substanță pentru deparazitarea oilor. Fratele lor se află în stare gravă

Mai multe echipaje medicale au intervenit, sâmbătă, în comuna Ungra din județul Brașov, unde au fost solicitaţi în sprijinul a trei copii găsiţi inconştienţi. Primele date arată că cei trei copii au băut Tomoxan, o substanţă toxică. Din păcate, doi dintre ei au murit.

Primele date arată că există suspiciunea că cei trei copii ar fi fost spălați pe cap de către mama lor cu Tomoxan, o substanţă toxică antiparazitară, folosită la spălatul oilor. Cei 3 copii sunt în vârstă de 7 ani, 8 ani și 9 ani și au intrat în stop cardio-respirator.

La fața locului au fost trimise două echipaje SMURD, trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Brașov, dar a fost solicitat și sprijinului unui elicopter SMURD de la Mureș.

Doi dintre copii, fetițe, în vârstă de 7 ani și 9 ani nu au răspuns manevrelor de resuscitare și au fost declarați decedați.

Al treilea copil, în vârstă de 8 ani, fratele fetițelor, a fost preluat de elicopter pentru a fi transportat la Spitalul din Târgu Mureș.

Și alți membri ai acestei familii lovite de tragedie sunt în stare destul de gravă. Mama copiilor a fost transportată la Spitalul Rupea, iar bunica este și ea în stare gravă.

"Da, chiar suntem în stare de şoc. Numita Şomu Bianca, mama celor trei minore le-a spălat cu substanţa tomoxan pe cap crezând că îndepărtează păduchii. Fetele aveau păduchi pe cap şi tomoxan este o substanţă destul de toxică şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Nu ştiu cine a învăţat-o şi a îndrumat-o să dacă chestiile astea. Ne pare foarte rău. Toată comuna este în stare de şoc.

Foarte trist. Tomaxan este substanţa şi ştiu că se se spală oile, pentru deparazitarea externă a ovinelor. Este o substanţă foarte periculoasă şi foarte tare pentru a se folosi pe oameni. Nu ştiu cine a sfătuit-o. Sunt alături de ei cu tot ce pot şi o să îi ajut şi la înmormântare, cu toate detaliile. Am înţeles că şi bunica s-a spălat prima dată. Probabil un leac bătrânesc, nu ştiu. Este o familie mai nevoiaşă, harnică şi care şi-a văzut de treabă. Au patru copii. Aveau patru copii, din păcate. Nu ştiu, e o durere foarte mare", a spus primarul comunei unde Ungra, Silviu Şchiopu, pentru Antena 3.

 

Ne puteți urmări și pe Google News