Cele mai stupide reguli anti-COVID-19. Unele sunt ineficiente, altele de-a dreptul ridicole

Cele mai stupide reguli anti-COVID-19. Unele sunt ineficiente, altele de-a dreptul ridicole

Pandemia de coronavirus a dus și la paranoia, și la apariția unor restricții care nu pot fi explicate din punct de vedere logic.

Pandemia de coronavirus a creat isterie la nivel mondial, încă de la începutul acestui an, și a marcat viața tuturor în toate domeniile de activitate. Autoritățile au acționat de multe ori în grabă, încercând să stăvilească numărul de infectări și au ridicat baricade în calea virusului. Pe lângă regulile majoritar acceptate, de protecție sanitară (distanțare fizică, dezinfectare, spălat pe mâini), s-au născut și restricții vehement contestate de foarte muți oameni. Unii dintre ei au ieșit în stradă pentru a protesta contra normelor impuse, și în Germania, și în Spania, și în Franța, Italia sau România.

Unele măsuri nu sunt numai impopulare, ci și stupide. Aici se poate încadra decizia guvernanților din Cehia de-a interzice cafeaua la pachet. Populația a crezut că este vorba despre o glumă sau de o neînțelegere, pentru că anunțul a fost oarecum neclar. Însă, ceața a fost risipită de ministrul Sănătății.

„Nu este vorba de o greşeală: obiectivul este acela că nu vom mai face plimbări prin pieţele de Crăciun sau pe străzi cu căni de cafea sau mâncare în mână”, a spus Jan Blatny.

Ne puteți urmări și pe Google News

Parcurile închise noaptea

Și în România au fost luate decizii ce par și hilare, și ineficiente pentru a stopa îmbolnăvirile. În a doua jumătate a lunii noiembrie, guvernanții decideau să închidă parcurile noaptea. Măsura nu a afectat prea multă lume, din motive lesne de înțeles, și a stârnit zâmbetele românilor. „După ora 22:00, atunci activitățile teraselor încetează, foarte mulți tineri se întâlnesc în parcuri și zone de agrement din București și au loc adevărate petreceri fără respectarea normelor de protecție și de distanțare”, explica prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

Pe de altă parte, oficialul le-a transmis românilor să nu iasă în fața blocului sau a casei, în noaptea de Revelion, pentru a nu risca să fie amendați. Pe balcon se poate, dar Berbeceanu i-a sfătuit pe oameni să nu aprindă artificii și alte materiale pirotehnice pentru a evita accidentele.

Fără coșuri la cumpărături

În județul Argeș a fost aplicată o măsură revoluționară: s-au interzis coșurile de cumpărături, considerate a fi un mijloc de infectare a virusului. Măsura este inutilă, pentru că, într-un supermarket, orice om intră în contact cu multe produse ce au fost atinse anterior de alte persoane.

În Spania, în luna septembrie, organizarea nunților a fost regândită. Astfel, dincolo de distanța minimă de 1,5 metri la care trebuie așezate mesele, petrecăreții au fost sfătuiți să nu mai danseze, pentru a nu se mai apropia fizic.