EURO 2012. Marinescu: "Ronaldo nu va fi suficient"

EURO 2012. Marinescu: "Ronaldo nu va fi suficient"

Fostul internaţional român, care a evoluat şi în Portugalia, crede că super-vedeta lusitanilor nu poate ţine piept Spaniei de unul singur.

Naţionala Portugaliei se bate astăzi cu prima reprezentativă a Spaniei pentru un loc în ultimul act al Campionatului European găzduit de Polonia şi Ucraina. Marele derby iberic se va disputa la Doneţk, pe "Donbass Arena", de la ora 21.45 şi va fi transmis în direct de TVR 1 şi de Dolce Sport. Bookmakerii i-au condamnat pe lusitani

Lusitanii sunt montaţi să răstoarne toate aşteptările şi să oprească Spania din drumul către câştigarea celui de-al doilea titlu continental consecutiv.

Bookmakerii caselor de pariuri îi văd favoriţi pe spanioli în partida de diseară şi îi creditează cu o cotă de 1.90, în timp ce portughezii au un indice de 4.50 pentru un succes.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Nu suportă să fie numărul doi"

Fundaşul portughez Joao Pereira nu pune mare preţ pe calculele specialiştilor.

"Chiar dacă jucăm împotriva Spaniei, marea favorită a turneului, nu ne e frică. Şansele de calificare sunt de 50%. Suntem foarte motivaţi pentru a ajunge campionii Europei şi nu văd de ce nu am realiza a cest lucru", a spus Pereira. Ultima întâlnire între cele două echipe, la un turneul final, a avut loc la Campionatul Mondial din 2010. Atunci, Spania a eliminat Portugalia în "optimi", cu scorul de 1-0.

Fost jucător în Portugalia, la echipele Farense, Academica şi Deportivo Chaves, ex-internaţionalul Lucian Marinescu ne-a spus că atacantul Cristiano Ronaldo nu le va fi suficient lusitanilor ca să răpună "armada" spaniolilor.

"Mă alătur celor care spun că Spania va câştiga acest turneu final şi mi-ar plăcea să se întâmple asta. Spania şi-a dozat foarte bine efortul până acum şi mi se pare cea mai puternică echipă. Pe de altă parte, nu vor avea un meci uşor în semifinale. Portugalia este o echipă curajoasă, ofensivă, dar trăieşte foarte mult din geniul lui Ronaldo. Cristiano este disperat să impresioneze la turneul ăsta pentru a-i lua faţa lui Lionel Messi în cursa pentru Balonul de Aur. Nu mai suportă să fie numărul doi. Cu toate acestea, Ronaldo nu va fi suficient pentru ca Portugalia să elimine Spania şi să pătrundă în finală", ne-a declarat Lucian Marinescu (dreapta), cel care a câştigat titlul în România, cu Rapid, în sezonul 1998-1999. Pique îl ridică în slăvi pe starul portughez

Înaintea confruntării, spaniolul Gerard Pique, jucătorul echipei FC Barcelona, l-a lăudat pe portughezul Cristiano Ronaldo, marele rival din Primera Division. "Cristiano este un tip fenomenal, chiar încântător aş spune. Nu ştiu, în afara terenului lasă o altă impresie, care oamenilor nu le place, dar eu l-am cunoscut bine, am stat în apropierea lui şi vă spun sincer că e un tip fenomenal. Mi-a lăsat o impresie foarte bună", a spus Gerard Pique. Spania a eliminat Portugalia în "optimi" la Campionatul Mondial din 2010, scor 1-0, gol marcat de Villa

"Ronaldo e un tip fenomenal, chiar încântător aş spune. În afara terenului lasă o altă impresie, care oamenilor nu le place." GERARD PIQUE, fotbalist Spania

Lusitanii au sărit la Platini

Meciul dintre portughezi şi spanioli va fi condus la centru de arbitrul turc Cuneyt Cakir. Delegarea făcută de UEFA a stârnit proteste din partea lusitanilor, care au pus presiune pe "fluieraş".

"Erau candidaţi mai buni din ţările care au părăsit turneul final, dar l-au ales pe acesta care nu e la nivelul altora, ba e mai jos. Tot împotriva Spaniei am suferit şi la Mondialul din 2010, atunci când am pierdut şi am fost eliminaţi din cauza unei greşeli de arbitraj. Aşadar, cel mai periculos om al Spaniei e Michel Platini, preşedintele UEFA", au ţipat portughezii. EURO 2012 Programul semifinalelor

ASTĂZI Portugalia - Spania Doneţk, ora 21.45, TVR 1 şi Dolce Sport MÂINE Germania - Italia Varşovia, ora 21.45, TVR 1 şi Dolce Sport Citiţi şi:

  • CONCURS EURO 2012: Portugalia - Spania. Războiul iberic
  • EURO 2012: Miracolul german, explicat de un neamţ