Să trăieşti ca un şeic arab, transformând în zgârie nori, palate şi insule extravagante petrolul de sub picioare, sau să nu ai nicio grijă pentru ziua de mâine, la fel ca norvegienii cărora statul le asigură cea mai extinsă protecţie socială pe care şi-o poate închipui cineva. Cam aşa se reflectă în imaginarul colectiv al asistaţilor din convingere beneficiile deţinerii unor bogăţii naturale uriaşe.
“Arabii şi norvegienii stau pe un ocean de petrol, cred şi eu că trăiesc bine fără să facă mare lucru, nu ca mine care trebuie să muncesc de dimineaţă până seară! Şi România e bogată, dar ai noştri îşi bat joc de avuţia ţării, nu fac nimic cu ea să ne fie şi nouă bine!” Am auzit de atâtea ori “vocea poporului” explicând astfel bunăstarea altora şi mizeria proprie, după cum, probabil, au auzit-o şi şi-au însuşit ideile şi politicienii.
Recomandările noastre
