Bătaie în ambulanță

Bătaie în ambulanță

Un adolescent i-a sucit mâna asistentei şi l-a lovit cu pumnul pe şoferul echipajului medical venit să îi acorde primul ajutor.

Tânărul de doar 17 ani, din Arad, a reuşit să bage spaima într-un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, cu toate că acesta venise să îi acorde primul ajutor. Deşi a fost sedat de către asistentă, a reuşit să îi sucească mâna acesteia, să îi dea un pumn şoferului, ba chiar să vandalizeze salvarea. Niciun trecător sau şofer aflat în acel timp pe lângă ambulanţa oprită nu a intervenit. Cel care a sunat după ajutor în cele din urmă a fost un poliţist civil care s-a oprit cu maşina chiar la locul incidentului. Adolescentul a fost dus în cele din urmă la spital, unde medicii au reuşit să îl calmeze. Părinţii tânărului agresiv au refuzat să îl interneze. Asistenta agresată, Maria Samoilescu, ne spune că un apel la 112 cerea ajutor pentru un tânăr care ar fi căzut în casă. Echipajul medical a constatat că tânărul suferea de traumatisme minore prin cădere dar se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Ea a mai declarat că „imediat după apel, am pornit spre adresa indicată. Când am intrat în casă, părinţii au spus că tânărul nu suferă de nimic. Din experienţă am văzut că îşi freacă mâinile şi e agitat, aşa că i-am dat un calmant”. În momentul imediat următor, băiatul care părea mai calm a intrat singur în ambulanţă. Au urmat apoi momente de groază pentru asistentă, deoarece tânărul s-a dezlegat şi a început scandalul. „Norocul meu e că şoferul a văzut toată scena în oglinda retrovizoare, a oprit şi a sărit să mă ajute. Doar că şi şoferul a căzut victimă furiei tânărului care mai apoi a continuat să lovească pereţii maşinii.”, a mai spus asistenta. Poliţiştii au intrat imediat pe fir. „Se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe, însă pentru acest lucru este nevoie ca cei doi angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad să depună plângere”, a declarat Camelia Tuduce, purtătoarea de cuvânt a IPJ Arad. sursa: aradon.ro

Ne puteți urmări și pe Google News