S-a adoptat raportul care modifică Legea recunoștinței, privitoare la revoluționari

S-a adoptat raportul care modifică Legea recunoștinței, privitoare la revoluționari

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a adoptat raportul la proiectul de lege care modifică Legea recunoştinţei, privitoare la revoluţionari, Legea 341/2004, a declarat preşedintele comisiei Daniel Buda, luni seară, la finalul lucrărilor, informează Agerpres.

Decizia a fost luată cu 11 voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere. “Ceea ce este foarte important este că am reuşit să finalizăm Legea recunoştinţei după cum e cunoscută sub această denumire. În cuprinsul legii nu ne-am apropiat cu nimic de ceea ce înseamnă o reconfigurare a indicatorilor financiari prevăzuţi în această lege. Prin modificările aduse acestei legi (Legea 341/2004 -n.r.) ne-am propus să creăm nişte filtre suplimentare pentru a fi identificaţi acei revoluţionari, în ghilimele, acei impostori care deţin aceste certificate, astfel încât în baza modificărilor aduse să fie eliminaţi din această categorie şi, practic, să fie scoşi din plată”, a declarat Daniel Buda. Printre modificările care vor fi aduse la Legea recunoştinţei se numără şi cea referitoare la intervalul de timp din perioada Revoluţiei din decembrie 1989 înlăuntrul căreia o persoană putea fi catalogată revoluţionar, astfel încât perioada de referinţă care va fi luată în calcul pentru acordarea certificatelor să fie 14-22 decembrie 1989. Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor a mai menţionat că toate dosarele de revoluţionari vor trece printr-o evaluare care va fi făcută de o comisie specială. Un amendament respins, a fost acela care prevedea  posibilitatea asociațiilor de revoluționari de a achiziționa sediile în care funcţionează, într-un regim preferenţial. Raportul la legea care vine să modifice Legea recunoştinţei urmează să fie înaintat azi plenului, spre dezbatere şi adoptare, a mai precizat Daniel Buda.

Ne puteți urmări și pe Google News