70% dintre copiii de 10 ani dețin deja un smartphone. ParentED Fest atrage atenția: vacanța poate fi șansa unei reconectări reale în familie

70% dintre copiii de 10 ani dețin deja un smartphone. ParentED Fest atrage atenția: vacanța poate fi șansa unei reconectări reale în familie

Aproximativ 70% dintre copiii de 10 ani au deja un smartphone, iar cei mai mulți dintre ei petrec în medie peste 3 ore pe zi conectați la internet – fie pe rețele sociale, fie jucând jocuri online, inclusiv în timpul săptămânii. Timpul petrecut în fața ecranelor s-a triplat în ultimul deceniu în rândul copiilor între 9 și 15 ani, iar peste 80% dintre adolescenții din Europa folosesc zilnic rețelele sociale.

În acest context, ParentED Fest 2025, cel mai mare eveniment de parenting din România, lansează un semnal de alarmă și încurajează părinții să transforme vacanța de vară într-un moment de reconectare reală cu copiii lor, prin activități în aer liber, jocuri și comunicare față în față.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă evitarea expunerii la ecrane pentru copiii sub 1 an, cel mult o oră pe zi pentru cei între 2 și 4 ani, dar și cel puțin 180 de minute de activitate fizică zilnică pentru dezvoltarea motrică și cognitivă sănătoasă.

„Copiii au nevoie de copilărie cu pământ, noroi și bețe”

Maggie Dent, expertă în parenting recunoscută la nivel internațional, avertizează că, deși tehnologia poate fi utilă, utilizarea excesivă a dispozitivelor electronice afectează serios copilăria și dezvoltarea emoțională:

„Furăm joaca din copilărie. Le dăm copiilor ecrane pentru a-i face să tacă. Le oferim un conținut mai plictisitor, cu mai puțină autonomie și mișcare. Copiii încă au nevoie de o copilărie cu pământ, noroi, bălți, copaci și bețe.”

Aceasta subliniază și importanța cuvintelor în dezvoltarea copiilor:

„Cu cât copiii aud mai multe cuvinte înainte de 5 ani, cu atât mai bine. Distragerea digitală fură momentele prețioase de comunicare verbală. Un copil care nu învață să exprime ce simte va deveni un adult care comunică greu. Iar lipsa comunicării poate rupe legături reale.”

Situația în România: părinți prea grăbiți cu telefonul

În România, datele arată o tendință și mai îngrijorătoare: jumătate dintre părinți au oferit copiilor primul telefon între 5 și 8 ani, iar peste o treime, între 9 și 12 ani.

ParentED Fest le recomandă părinților să profite de vacanța școlară pentru a limita timpul petrecut în fața ecranelor și a încuraja interacțiunile reale: ieșiri în natură, timp de calitate în familie, activități creative și fizice.

Ce aduce ParentED Fest 2025

Evenimentul va avea loc pe 4–5 octombrie 2025, la București, și va reuni unii dintre cei mai cunoscuți experți internaționali în parenting:

  • Maggie Dent – expert parenting, autoare de succes

  • Dr. Laura Markham – psiholog și autor de bestselleruri despre parenting conștient

  • Dr. Shefali Tsabary – psiholog clinic, apreciată pentru abordarea sa revoluționară în parenting

  • Dr. Gordon Neufeld – psiholog specializat în dezvoltarea copilului

  • Tamara Neufeld Strijack – terapeut, autoare

  • Dr. Daniel Siegel – neuropsihiatru renumit, autor al conceptului de „creier integrat”Bilete și parteneri

Biletele pentru ParentED Fest 2025 pot fi achiziționate pe parentedfest.ro și în rețeaua IaBilet.ro.

Parteneri principali: Lidl România (Strategic Partner), Sanador (Healthcare Partner), Fundația Kids Hero (Empowerment Partner), ThedaMar, Catena, Raiffeisen Bank, Activ, English Kids Academy, Maison Dadoo, Aquatique.

Innovation Partners: Fundația Alfa, Fundația Bog’Art. Parteneri media: Pagina de Psihologie, Psychologies, Adevărul de Weekend, Părinți și Pitici, Mommy Hai, Ringier România ș.a. Sprijin: Edenland Park, Museum of Senses, Bob Coffee Lab, Curtea Veche Publishing, Editura Trei, Liceul Teoretic Luca, Acvatic Bebe Club, Kiddo Play Academy etc.

Pentru mai multe informații și bilete: https://parentedfest.ro