50.000 de euro, prețul minim al unui blat în Italia

50.000 de euro, prețul minim al unui blat în Italia

Giorgio Buffone, director sportiv la formația de fotbal Ravenna, le-a spus anchetatorilor cât costa să piardă un meci.

Ancheta în cazul partidelor trucate din fotbalul italian înaintează cu pași importanți. Procesul se află la faza audierii persoanelor implicate. Giorgio Buffone, director sportiv la echipa Ravenna, este indicat drept unul dintre personaje-cheie ale anchetei. Acesta le-a spus oamenilor legii, la interogatoriu, că prețul pentru a pierde un meci era de cel puțin 50.000 de euro! Meciul la care se face referire directă este Alessandria-Ravenna, din Lega Pro, o divizie inferioară în Italia. „Întorcându-mă dintr-o deplasare, președintele de la Alessandria m-a sunat și m-a întrebat cum am jucat. Mi-am adus aminte că duminica viitoare evoluăm una împotriva celeilalte. Mi-a cerut să pierdem meciul cu ei și mi-a oferit 50.000 de euro! Eu l-am făcut să înțeleagă că e puțin fiindcă noi, dacă am fi învins, am fi avansat în fruntea clasamentului”, a povestit, fără rezerve, Buffone.

Ne puteți urmări și pe Google News