Dimineaţa o să vă dezmorţiţi mai uşor dacă faceţi întinderi, iar seara, dacă staţi lungiţi pe canapea, şi nu picior peste picior.
Obiceiurile mărunte vă pot schimba viaţa! Aşa susţin specialiştii consultaţi de „Reader’s Digest“. Aceştia au întocmit o listă cu câteva trucuri care vă ajută să vă relaxaţi şi să aveţi o zi mai uşoară. TREZIREA 1. Când vă treziţi, faceţi câteva întinderi ca să vă energizaţi. Îndepărtaţi picioarele şi aplecaţi-vă puţin în faţă, până când simţiţi cum vi se relaxează spatele. Veţi experimenta senzaţia de tensiune în tendoane, dar, în final, vă veţi dezmorţi. 2. Nu ieşiţi pe uşă până când nu vă luaţi micul dejun. Puteţi să alegeţi cerealele sau sandviciurile cu brânză ori cu şuncă. Dacă aveţi timp, mai adăugaţi ceva proteine. Ouăle ochiuri sau cele fierte tari sunt o bună alegere. Cu cât mâncaţi mai bine mai devreme, cu atât vi se face foame mai greu, în a doua parte a zilei. 3. În timp ce vă spălaţi pe dinţi, staţi într-un picior. Dacă alternaţi stângul cu dreptul, veţi scăpa de moleşeală mai rapid. 4. Cât fierbe cafeaua, sprijiniţi-vă de un dulap şi ridicaţi câte un picior.
ÎN TRAFIC 5. Dacă prindeţi blocaje, trageţi frâna de mână, îndreptaţi-vă spatele şi faceţi câteva mişcări de întindere. LA SERVICIU 6. Până la pauza de masă, luaţi câteva gustări. În locul chipsurilor, ar fi mult mai bine să alegeţi biscuiţii digestivi. 7. Chiar dacă vă îmbrăcaţi elegant, alegeţi haine comode. Evitaţi tocurile ori pantofii care vă strâng. În cazul în care lucraţi într-o firmă care nu impune un cod vestimentar, orientaţi-vă către cea mai comodă ţinută: blugi, tricou şi tenişi. 8. Renunţaţi la sucurile acidulate şi hidrataţi-vă mai degrabă cu apă ori cu limonadă. Într-o lună veţi vedea rezultatele. Medicii nutriţionişti susţin că puteţi să pierdeţi până la trei kilograme într-o lună doar renunţând la băuturile acidulate. 9. Când vorbiţi la telefon, ridicaţivă de pe scaun şi plimbaţi-vă prin birou. Un studiu realizat de cercetătorii de la Mayo Clinic arată că oamenii sedentari stau, în medie, cu două ore şi jumătate mai mult pe scaun decât persoanele slabe. 10. La masa de prânz, puteţi înlocui feliile obişnuite de pâine cu chiflele graham ori cu cele care conţin seminţe. Sunt mult mai sănătoase decât pâinea rafinată. 11. Mâncaţi mere în pauze, deoarece sunt nişte fructe pline de fibre şi apă. Astfel, veţi fi bine hidrataţi şi veţi avea, totodată, senzaţia de saţietate. Un studiu recent arată că oamenii care mănâncă trei mere pe zi pierd mai uşor în greutate decât persoanele care nu au acest obicei. 12. Când staţi pe scaun, încercaţi următorul exerciţiu: apropiaţi-vă genunchii şi aduceţi-i uşor spre piept. Faceţi două seturi de exerciţii, a câte zece repetări. În timp ce executaţi mişcarea, ţineţi abdomenul încordat. 13. Nu mai uitilizaţi e-mailul atât de mult. Dacă vreţi să comunicaţi o informaţie unui coleg, ridicaţi-vă de pe scaun şi deplasaţi-vă până la biroul acestuia. Este mult mai eficient. 14. Ca să mai faceţi mişcare, nu strică să utilizaţi toaleta sau copiatorul de la un alt etaj din firmă. Tot în pauze, puteţi să faceţi flotări, sprijinindu-vă de un perete. LA CUMPĂRĂTURI 15. Dacă nu aveţi prea multe de cumpărat pentru acasă, puteţi să folosiţi plasele în locul căruciorului. În acest fel, vă mai întăriţi muşchii braţelor. 16. În cazul în care aveţi de luat haine sau pantofi, probaţi cât mai multe modele. Nu este nevoie să le şi cumpăraţi. ACASĂ 17. Dacă aveţi scări de urcat, nu folosiţi liftul. Un studiu arată că urcatul pe scări între două şi cinci minute pe zi, timp de o săptămână, echivalează cu o plimbare de 30 de minute. 18. Hrăniţi-vă ca un copil. Indiferent că gătiţi ori vă comandaţi mâncare, obişnuiţi-vă cu porţiile mici. Uşor, uşor, apetitul o să scadă. 19. Când staţi pe canapea, relaxaţi-vă. Nu vă aşezaţi picior peste picior, întrucât o să vă fie afectată circulaţia sângelui. 20. În cazul în care vă relaxaţi la televizor, profitaţi de momentele în care sunt difuzate reclame. Puteţi, de exemplu, să faceţi câteva exerciţii de abdomen.