10 ianuarie 1990. Paternitatea „Scrisorii celor Șase” declanșează un duel între Gheorghe Apostol și Silviu Brucan

Silviu Brucan în 1990, sursa: captură video

În zorii democrației românești, paginile ziarului “România Liberă” au devenit teatrul unui conflict fără precedent între doi dintre cei mai importanți veterani ai politicii românești: Gheorghe Apostol și Silviu Brucan.

Miza? Paternitatea și integritatea „Scrisorii celor Șase”documentul care în martie 1989 a expus fragilitatea regimului Ceaușescu din perspectiva unor ilegliști comuniști.

Scrisoarea celor Șase a schimbat istoria

În martie 1989, șase foști înalți demnitari comuniști, Gheorghe Apostol, Alexandru Bîrlădeanu, Corneliu Mănescu, Constantin Pîrvulescu, Gheorghe Răceanu și Silviu Brucan, semnau un protest deschis adresat lui Nicolae Ceaușescu.

Documentul critica dezastrul economic, nerespectarea drepturilor omului și planurile de sistematizare a satelor.

Difuzată imediat de BBC și Radio Europa Liberă, scrisoarea a transformat grupul într-un simbol al rezistenței din interiorul sistemului.

Gheorghe Apostol (1913–2010), succesorul eșuat al lui Dej

Gheorghe Apostol a fost una dintre figurile centrale ale regimului comunist timpuriu, fiind considerat „moștenitorul politic” preferat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Deținând funcții de maximă importanță, inclusiv cea de prim-secretar al Partidului Muncitoresc Român (1954–1955) și lider al sindicatelor, el a pierdut lupta pentru putere în 1965 în fața lui Nicolae Ceaușescu, un moment de cotitură care i-a marcat definitiv declinul.

Ulterior, a fost marginalizat sistematic și trimis în posturi diplomatice în America Latină, experiență care i-a alimentat resentimentele față de „dictatura personală” a cuplului Ceaușescu.

Deși semnarea „Scrisorii celor Șase” a reprezentat actul său de dizidență, trecutul său strâns legat de stalinismul epocii Dej și eșecul de a se adapta noii realități politice de după 1989 l-au lăsat izolat, murind într-o cvasi-anonimitate.

Silviu Brucan (1916–2006), de la ideolog stalinist la „oracol” al democrației

Silviu Brucan (născut Saul Bruckner) a parcurs un traseu ideologic și politic sinuos, începându-și cariera ca unul dintre cei mai necruțători ideologi ai partidului comunist. A devenit cunoscut încă din 1944 din postura de redactor-șef adjunct la ziarul Scînteia, cu poziții dure la adresa liberalilor și țărăniștilor. Extrem de apropiat de Gheorghiu-Dej , a trecut în diplomație, a servit ca ambasador în SUA și la ONU, poziții care i-au oferit o perspectivă globală și conexiuni externe ce aveau să-l protejeze parțial în momentul în care s-a întors împotriva lui Ceaușescu.

Din 1962, la propunerea lui Gheorghiu-Dej, a început reorganizarea Radioteleviziunii, activitate din care a demisionat în 1966

După susținerea revoltei de la Brașov din 1987 și rolul cheie în „Scrisoarea celor Șase”, Brucan a devenit „creierul” comunicării Frontului Salvării Naționale în decembrie 1989.

Supranumit ulterior „Oracolul din Damăroaia”, el a rămas o prezență influentă și controversată în spațiul public post-decembrist, fiind faimos pentru analizele sale politice cinice și pentru avertismentul că românii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a învăța democrația.

Ianuarie 1990. Scânteia conflictului în „România Liberă”

Pacea dintre semnatari a explodat pe 10 ianuarie 1990, când Gheorghe Apostol a publicat un protest vehement adresat redactorului-șef Petre Mihai Băcanu. Apostol, fostul succesor desemnat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, se simțea marginalizat și denigrat de noua putere instalată, reprezentată de Silviu Brucan în cadrul Frontului Salvării Naționale (FSN).

Apostol a revendicat rolul de inițiator și organizator al grupului, afirmând că el i-a convins pe Bîrlădeanu și Mănescu să semneze, apelând la Brucan doar pentru expertiza sa în comunicarea cu agențiile de presă străine. El l-a acuzat pe Brucan de „vendetă personală” și de lansarea unor calomnii conform cărora i-ar fi trădat pe ceilalți la Securitate.

Contraatacul lui Brucan: Acuzația de trădare

Replica lui Silviu Brucan, publicată pe 11 ianuarie, a fost devastatoare. Supranumit „Oracolul din Damăroaia”, Brucan a folosit arhiva Securității pentru a-l izola pe Apostol. El a susținut că, în timpul anchetelor Securității din vara anului 1989, Apostol ar fi cedat sub presiune, dând o declarație în care arunca întreaga vină asupra lui Brucan și cerea condamnarea acestuia pentru „trădare de țară”.

Brucan a adus în discuție și o ședință secretă a Colegiului Central de Partid din august 1989, unde Apostol ar fi recunoscut, în prezența lui Emil Bobu și Ion Coman, că a fost „agent al unei puteri străine”. Prin aceste dezvăluiri, Brucan urmărea nu doar să se apere, ci să blocheze orice tentativă a lui Apostol de a reveni în prim-planul vieții politice.

Destinele fragmentate ale celor șase

În timp ce Apostol și Brucan se războiau public, ceilalți semnatari s-au poziționat diferit față de noua structură de putere.

Corneliu Mănescu și Alexandru Bîrlădeanu au fost cooptați rapid în conducerea FSN, oferind noii puteri legitimitatea necesară în fața Occidentului.

Constantin Pîrvulescu și Gheorghe Răceanu, simboluri ale „vechii gărzi” anti-Ceaușescu, aceștia au rămas în plan secund, fiind folosiți mai degrabă ca figuri decorative ale reconcilierii naționale.

Ecoul de la BBC și legitimarea versiunii Brucan

Diferendul a fost urmărit cu atenție de marile cancelarii și posturi de radio străine. BBC, care deținea înregistrările originale ale scrisorii, a confirmat indirect versiunea lui Brucan privind logistica transmiterii documentului.

Jurnaliștii străini au văzut în această polemică o dovadă a modului în care Securitatea reușise să creeze falii adânci între dizidenți, falii care acum ieșeau la suprafață într-o Românie ce încerca să învețe alfabetul democrației.

Polemica din ianuarie 1990 rămâne un moment-cheie în istoria post-revoluționară. Ea marchează punctul în care „Scrisoarea celor Șase” a încetat să mai fie un simbol al unității și a devenit un instrument de luptă pentru putere, demonstrând că drumul de la dictatură la o democrație autentică este pavat cu umbrele trecutului securist.

Scrisoarea integrală a lui Gheorghe Apostol

Stimate Domnule Petre Mihai Băcanu,

Sunt unul dintre cei șase semnatari ai apelului lansat în luna martie 1989. Am fost inițiatorul și organizatorul acestui grup și vreau ca poporul român să ia la cunoștință cele ce urmează.

Cunoscând consecințele grave, dezastruoase, ale situației politice, economice și sociale ale țării datorate dictaturii ceaușiste, am cerut atunci să vin în țară și, deci, să fiu eliberat din funcția de ambasador al României, cu scopul de a acționa împotriva mafiei ceaușiste și a cultului personalității celor doi tirani.

La puțin timp după sosirea în țară, l-am contactat pe Silviu Brucan, despre care știam că a luat poziție față de evenimentele de la Brașov. Am stabilit să formăm un grup de oameni cu platformă politică, deciși să înfrunte dictatura. Am căzut de acord să elaborăm un apel adresat lui Ceaușescu și, concomitent, să fie transmis și reprezentanților celor mai importante agenții de presă internaționale existenți în capitală.

Am convenit ce probleme trebuie să cuprindă acest apel. Eu m-am angajat să discut cu Alexandru Bîrlădeanu, Corneliu Mănescu, Constantin Pîrvulescu și Gheorghe Răceanu despre această acțiune. Prezentându-le problemele principale care vor fi tratate în acest apel, având încredere în persoana mea, au fost de acord și le-au acceptat. Cei enumerați mai sus cunoșteau îndrăzneala mea de a fi înfruntat tiranul în privința politicii economice și sociale, fapt ce mi-a adus denigrarea, folosindu-se minciuna și calomnia, în fața Congresului al X-lea din anul 1969, de către unii vorbitori. Acest lucru a fost organizat diabolic de tiran și a dus la nealegerea mea în Comitetul Central.

Socotesc procedeul lui Silviu Brucan similar cu cel enunțat mai sus. Dacă ar fi fost cinstit și cu simțul răspunderii, ar fi trebuit să aibă o convorbire cu mine și cu ceilalți semnatari ai apelului înainte de a se pregăti interviul prezentat la Radio și Televiziune. Menționez că nu numai Silviu Brucan a fost anchetat la Securitate folosindu-se metode sofisticate, subliniate chiar de Domnia Sa. Au fost anchetați și ceilalți semnatari ai apelului.

Ancheta subsemnatului la Securitate a durat până în luna septembrie 1989, folosindu-se aceleași metode, cu amenințări de judecată de urgență pentru organizarea unui complot împotriva conducerii statului și condamnarea la moarte. Aceleași metode au fost întrebuințate față de soția mea, care a fost anchetată paralel cu mine, amenințând-o că i se va deschide proces penal pentru complicitate.

Apelul Frontului Salvării Naționale adresat poporului român pentru reconciliere națională, pentru unitate și frăție — subliniind faptul că nu trebuie să se treacă la răfuieli și răzbunări personale — nu a fost respectat de Silviu Brucan. El însuși membru al FSN, m-a denigrat cu scopul compromiterii mele politice în fața poporului român.

Ca urmare a interviului domnului Brucan, în ziua de 4 ianuarie 1990, pe prima pagină a ziarului „Tineretul Liber” a apărut manșeta „SENZAȚIONAL”, cu fotografia domnului Brucan și mențiunea că Gheorghe Apostol i-a trădat Securității pe ceilalți cinci. Aceasta în condițiile în care, în interviul acordat, Silviu Brucan declara că, în banda de magnetofon pe care a ascultat-o la Securitate, Gheorghe Apostol se referea numai la persoana sa. De drept se naște întrebarea: ce este adevărat? Ce a spus Silviu Brucan la televizor sau ce s-a scris în ziar?

Domnul profesor Dumitru Mazilu, prim-vicepreședinte al Consiliului FSN, în articolul său din 6 ianuarie a.c., publicat în „România Liberă”, subliniază în prima frază:

„Respingem orice încercare de promovare a unor răfuieli personale și nu acceptăm și nu încurajăm în niciun fel vendeta”.

Eu am acționat ca român și patriot și subliniez că fără inițiativa și activitatea mea, nu ar fi fost posibil să ia naștere acest apel. Nu era etic, în timp ce încă mai mor tineri și vârstnici în spitale, căzuți în luptă ca adevărați eroi ai României, ca Silviu Brucan să procedeze astfel.

Exprim protestul meu față de atitudinea lui Silviu Brucan, care prin interviul acordat m-a învinuit grav, fără ca în prealabil să aibă o discuție cu mine. Vă rog insistent să se facă cunoscut protestul meu prin intermediul ziarului „România Liberă”, dacă afirmăm că în România s-a instaurat cu adevărat Libertatea, Democrația, Demnitatea și Dreptul la Cuvânt.

Cu mulțumiri, Gheorghe Apostol

Replica lui Silviu Brucan

L-am solicitat ieri pe domnul Silviu Brucan să se exprime în coloanele ziarului nostru în legătură cu scrisoarea publicată de domnul Gheorghe Apostol în numărul anterior al „României libere”.

Silviu Brucan: „Eu am relatat deja la Televiziune că Apelul celor șase a reușit pentru că ne înțelesesem verbal asupra unui punctaj, ca și asupra conținutului fiecărui punct în parte, urmând ca textul să fie redactat și distribuit de Brucan.

Și, într-adevăr, la 28 februarie, m-am întâlnit ultima oară cu Apostol în parcul Herăstrău. Am căzut de acord asupra punctajului, după care m-am dus acasă, am redactat documentul direct în engleză, în două exemplare, și le-am trimis prin poștă: unul la un prieten de-al meu din Londra, pentru B.B.C., celălalt la un alt prieten din Viena, pentru Associated Press, cu care convenisem dinainte, în timpul ultimei mele vizite la Londra și Viena din noiembrie 1988.”

Întrebare R.L.: De ce ați ales această modalitate?

Silviu Brucan: „Am procedat așa pentru că m-am gândit că, prin trimiterea lor la adrese individuale, va fi mai ușor ca scrisorile să ajungă la destinație. Dacă aș fi scris pe plicuri B.B.C. și Associated Press, cu siguranță că Securitatea ar fi pus mâna pe ele. Repet ce am spus la televiziune și anume că Gheorghe Apostol a citit, pentru a fi înregistrat pe bandă de magnetofon, o declarație în care arunca întreaga vină și răspundere a scrisorii asupra mea, susținând că eu am fost cel care a redactat textul și l-a distribuit. Ceea ce, în paranteză fie spus, este adevărat. Dar el a mai cerut ca eu să fiu trimis în judecată și condamnat pentru trădare, specificând cu precizie juridică și articolele din Codul Penal care să-mi fie aplicate. Aceasta m-a făcut să conchid că el citea un document elaborat la Securitate.”

Întrebare R.L.: Depoziția aceasta a lui nu se poate găsi și publica?

Silviu Brucan: „Eu nu știu unde este. Se va găsi poate, dar deocamdată nu ne arde să ne ocupăm de asta. În plus, aș vrea să adaug că Gheorghe Apostol nu s-a rezumat la declarația făcută la Securitate. De la o serie de ilegaliști am aflat ulterior următoarele:

În luna august a anului trecut, după Apelul celor șase, la Colegiul Central de partid, în clădirea C.C., a avut loc o ședință prezidată de Nicolae Constantin, președintele Colegiului, la care au mai participat, pe lângă membrii Colegiului, Emil Bobu și Ion Coman, și la care au fost invitați un număr de ilegaliști de partid. La această ședință s-a dat citire unei declarații a lui Apostol în care el recunoștea că a fost agent al unei puteri străine și că în această calitate a participat la elaborarea și organizarea Apelului celor șase. După citirea declarației, Apostol, care era prezent, a confirmat conținutul ei.”