1 Mai cu stegul Rusesc, în Crimeea: Putin este preşedintele nostru

1 Mai cu stegul Rusesc, în Crimeea: Putin este preşedintele nostru

Aproximativ 60.000 de oameni au defilat, cu steaguri ruseşti şi portrete ale preşedintelui Vladimir Putin la Simferopol, capitala peninsulei ucrainene Crimeea, alipită la Rusia în martie.

Cei care au participat la marşul organizat cu ocazia Sărbătorii Muncii sunt în principal salariaţi ai sectorului public. Ei poartă afişe pe care se poate citi: "Noi suntem Rusia", "Putin este preşedintele nostru", a a transmis unul din jurnaliştii France Press, citat de Mediafax.

Ocupată de forţele ruse după îndepărtarea regimului pro-Kremlin de la Kiev, Crimeea a fost alipită în trei săptămâni Rusiei, în urma unui referendum controversat şi nerecunoscut de comunitatea internaţională, organizat în martie.

Estul Ucrainei, unde populaţia este majoritar rusofonp, este devastat de o insurecţie prorusă organizată, potrivit Kievului şi occidentalilor, de Rusia.