Editura Evenimentul si Capital

DESTIN sau întâmplare? De ce a ORBIT Andrea Bocelli / VIDEO

Bocelli
Autor: | | 3 Comentarii | 35629 Vizualizari

La vârsta de şase ani a început să ia lecţii de pian, iar mai apoi a început să cânte la flaut şi la saxofon…

Fiind pasionat de muzica lirică, visul vieţii sale a fost să devină un mare tenor. Şi, destin sau întâmplare, chiar a devenit! Rugat să cânte pentru rude Faimosul tenor Andrea Bocelli s-a născut în Lajatico, în regiunea Toscana din Italia, în 1958 şi a crescut la ferma familiei. S-a născut cu un glaucom grav, iar în 1970, la vârsta de 12 ani a orbit total, în urma unui accident din timpul unui meci de fotbal. Şi iar, destin sau întâmplare? În acelaşi an în care a orbit, a câştigat prima competiţie muzicală, cu melodia "O Sole Mio".Caii au devenit o altă pasiune a lui, încă de mic, când bunicul îi povestea despre naşterea primului mânz la fermă. Bocelli îşi petrecea timpul cântând în copilarie, şi mai târziu îşi va aminti, în cadrul unuia dintre interviurile pe care le-a acordat, că a fost "unul din acei copii care este rugat să cânte pentru rude! Nu cred că cineva decide să devină cântăreţ, alţi oameni decid pentru tine prin reacţiile lor". După ce a terminat liceul, în 1980, a început să studieze dreptul la Universitatea Pisa. După ce a terminat facultatea ca "doctor în drept" a petrecut un an ca avocat din oficiu. Iar pentru a putea să îşi plătească taxele, Bocelli cânta seara în diferite baruri. Până când Luciano Pavarotti l-a descoperit şi i-a dat şansa de a cânta alături de el. Un loc special În 1992, solistul Zucchero va fi realmente impresionat după ce ascultă un demo ce conţinea înregistrarea piesei Missere, cântată de Andrea în duet cu Luciano Pavarotti. rinda exact esenta piesei. Dupa inregistrarea piesei Miserere, vocea lui Andrea se va face remarcata şi în afara Italiei, odată cu duetul cu Sarah Brightman – Con Te Partiro. Varianta solo a fost un hit, urcând în topurile franceze, în timp ce duetul cu Sarah a ţinut fruntea clasamentelor din Germania 14 săptămâni la rând şi a vândut 3 milioane de albume. Sarah Brightman declara că Time to Say Goodbye va avea întotdeauna un loc special în inima sa. În 1996 şi 1997, Andrea Bocelli ajunge în topurile din toată lumea cu primul său album internaţional, Romanza. Cucereşte Europa şi clasamentele din întreaga lume, albumul este distins cu o mulţime de discuri de platină pentru vânzarea a mai mult de 16 milioane de copii…Este nominalizt în 1999 la Premiile Grammy pentru Cel mai bun artist: prima dată când un artist de muzică clasica este nominalizat la această categorie, în 38 de ani. Duetul cu Celine Dion, The Prayer - coloana sonoră a filmului de animaţie The Quest for Camelot va câştiga Globul de Aur pentru Cea mai bună piesă şi va fi inclus pe cel de-al doilea album – Sogno. Pătrunzând rapid în topuri, albumul generează un nou fenomen, numit de către presă şi nu numai "Bocellimania". Fenomen care a continuat şi continuă. În aer liber Ca un fapt inedit, o parte din plaja din Jesolo, pe coasta mării Adriatice, a fost numită Andrea Bocelli, în 2003. De asemenea, în anul 2006, Bocelli va influenţa municipalitatea oraşului său natal pentru a construi un teatru în aer liber: "Teatrul Liniştii". O singură noapte, în fiecare an, în luna iulie teatrul este deschis pentru spectacole. Bocelli a scris istorie muzicală, atingând cele mai înalte poziţii ale topurilor din lume, vânzând peste 60 de milioane de albume la nivel internaţional, câştigând simpatia criticii şi publicului cu piesele sale. Restul poate fi poveste impresionantă, destin, ori poate întâmplare. <iframe src="//www.youtube.com/embed/6aHXn4sYBb8" frameborder="0" height="418" width="620"></iframe>

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
11:06 Băsescu ARUNCĂ BOMBA! România este în PERICOL. Procedura care a generat ALERTĂ în rândul guvernanţilor 08:06 "HOȚUL" PONTA SE bate cu "PENALUL" DRAGNEA. Un conflict pentru neliniștea PSD, plus posibila răsturnarea a lui Dăncilă. EDITORIAL DE DAN ANDRONIC 09:53 Dan Andronic anunţă procedura de INFRINGEMENT împotriva României pentru NERESPECTAREA prezumției de NEVINOVĂȚIE în dosarele PENALE 10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate