Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Zoe Petre, in memoriam
Zoe Petre, in memoriam

Zoe Petre, in memoriam

Zoe Petre s-a născut la 23 august 1940 într-o familie de adevăraţi intelectuali. Mama sa aparţinea uneia dintre acela mai importante familii ale elitei intelectuale interbelice, familia Moisil, care a dat matematicieni, fizicieni, numismaţi, arhivişti, arheologi sau istorici (mai ales istorici). Dna Petre spunea, nu o dată, că mama sa era personajul din apropierea ei cu cea mai acută percepţie a realităţii, cu cel mai „aprig” spririt analitic.

Tatăl, profesorul Emil Condurachi, a fost una dintre personalităţile cele mai consistente, în România dar şi aiurea, într-un domeniu în care a excelat la fel ca şi fata sa – ştiinţele antichităţii.

Eu am cunoscut-o pe Zoe Petre în anul 1974, student al anului I al Facultăţii de Istorie din Universitatea Bucureşti. Şocul a fost enorm. Era cu totul altceva decât marea majoritate a colegilor săi. Analiza aparte a realităţilor istorice, subtilitatea minţii, erudiţia … dar în primul rând perspectivele integratoare asupra societăţilor antice ne-au făcut pe toţi să nu ne mai uităm în altă parte. Se asemăna numai erudiţiei lui Emil Condurachi, capacității acestuia de a baleia cu eleganţă printre realităţile comparate ale societăţilor antice, din Mesopotamia în Grecia sau din Egipt la Roma.

A urmat pentru unii dintre noi perioada cea mai fertilă a devenirii noastre profesionale. Mai mulţi studenţi ai profesorului Zoe Petre dar şi ai profesorului Emil Condurachi au fost de-a dreptul adoptaţi, devenind prietenii permanenţi de dialog, mai ales ai doamnei Petre, care avea ceva mai multă vreme pentru noi. Rezultatul acestei adopţii a fost extrem de important pentru mulţi dintre cei care în anii ’80 participau la aceste îndelungi dezbateri aflându-se astăzi în grupul celor mai coerenţi istorici români, activi în ţară sau aiurea.

Acest grup se afla în casa lui Zoe Petre în ziua de 16 decembrie 1989, atunci când am ascultat la „Radio Europa Liberă” răpăitul gloanţelor care îi secerau pe manifestanţii pentru libertate de la Timişoara.

Răsturnarea democratică din decembrie 1989 a adus-o pe Zoe Petre în poziţia de decan al Facultăţii de Istorie şi decident fundamental al jocurilor din Senatul Universităţii Bucureşti, jocuri esenţiale pentru devenirea democratică a întregii Românii.

Zoe Petre nu a fost în nici un fel un politician în sensul obişnuit al cuvântului.

A intrat în arena politică numai atunci când a înţeles că prea mulţi nechemaţi ocupaseră primele poziţii în statul român, numai atunci când a înţeles că esenţial este interesul public şi nu interesul personal sau de grup al unuia sau al altuia.

Prezenţa profesorului Zoe Petre în viaţa politică românească s-a datorat unui singur proiect politic – reconstrucţia României democratice.

Venind dinspre societatea civilă, ca membru fondator al Alianţei Civice şi a Solidarităţii universitare, Zoe Petre a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai preşedintelui CDR, Emil Constantinescu în campaniile electorale din 1992 şi 1996. Mai târziu, consilierul prezidenţial Zoe Petre a fost printre acei care au influenţat în mod decisiv schimbarea autentică a României, printre puţinii care au făcut să fie posibil drumul României către Alianța Atlanticului de Nord și către Uniunea Europeană, în condiţii dificile. Toate acestea în cadrul unui proiect politic în care a crezut cu toată convingerea și pe care l-a susținut prin toate mijloacele – este vorba de proiectul construit în jurul președintelui Emil Constantinescu.

Dar de oriunde am privi, Zoe Petre a fost în primul rând un om de cultură, un fin cunoscător al mecanismelor subtile ale lumii antice, un erudit căruia societatea românească i-a făcut de fapt o mare nedreptate acordându-i în primul rând merite politice. Zoe Petre a fost una dintre minţile cele mai ascuţite în România ultimei jumătăţi de veac.

 

Dumnezeu să o odihnească în pace!