Yemen: dictatorul a fugit la spital, criza rămâne

Yemen: dictatorul a fugit la spital, criza rămâne

Preşedintele Ali Abdullah Saleh a părăsit ţara rănit, dar - în pofida bucuriei de pe străzile din capitala Sanaa - plecarea şefului statului nu garantează că protestatarii vor primi ceea ce îşi doresc.

Nimeni nu crede cu adevărat că Saleh va reveni în Yemen, deşi zona şi istoria ei sunt pline de surprize iar dacă situaţia, mai ales economică, în Yemen nu se îmbunătăţeşte, nu este exclus ca numele preşedintelui să reapară pe firmament.

De la bun început a fost clar că evoluţia şi rezultatul crizei din Yemen depind, într-o măsură covârşitoare, de SUA şi de Arabia Saudită, de starea de spirit a celor două mari confederaţii tribale yemenite şi de armată. Confederaţia tribală din nord s-a plasat clar, încă de săptămâna trecută, de partea protestatarilor cerând plecarea lui Saleh, iar unele triburi din sud au participat de la început la proteste. Armata a oscilat pe alocuri: au fost garnizoane şi unităţi militare s-au predat forţelor tribale, fără să tragă măcar un foc, dar la centru, nucleul de comandă s-a plasat în jurul preşedintelui.

Saudiţii şi omul de încredere

Ne puteți urmări și pe Google News

SUA nu au adoptat faţă de Saleh tonul dur folosit, de exemplu, în cazul liderului libian Muammar Gaddafi. Asta pentru că instabilitatea din Yemen afecta direct aliatul arab cel mai important al SUA - Arabia Saudită, care părea iniţial decisă să îl susţină pe Saleh pentru a-şi menţine liniştea la graniţe şi pentru că Saleh a fost unul dintre vânătorii de membri al-Qaida.

Se pare însă că Arabia Saudită şi-a găsit un nou om de încredere la Sanaa – vicepreşedintele Mansour Hadi. Şi armata yemenită pare să se fi mulat pe preferinţa saudită şi americană pentru Hadi. Rămâne de văzut cum va administra Hadi relaţia cu confederaţiile tribale pentru că adevărata concurenţă pentru putere dinspre ele vine. Hadi se poate trezi prins între confederaţii şi presiunea străzii, care nu pare dispusă să se liniştească doar cu plecarea lui Saleh, dacă aceasta nu va fi urmată de reforme şi alegeri libere.

Yemeniţii au scăpat de Saleh dar dictatorul i-a lăsat într-o ţară cu structuri profund corupte, cu un vecin saudit care face ordine după bunul plac, cu celule al-Qaida gata să confişte ţara şi să o transforme într-un nou Afganistan, cu două confederaţii mari de triburi care nu excelează la capitolul comunicare şi colaborare şi care vor dori cel mai probabil să fie mult mai implicate în exercitarea puterii. Nu prea mai rămâne loc pentru ce ar vrea oamenii obişnuiţi.