Vreme severă în minivacanța de 1 Decembrie. ANM a emis Cod galben de ploi și ninsori
- Mădălina Sfrijan
- 28 noiembrie 2025, 10:34
Ninsoare. Sursa foto. PixabayVremea continuă să se răcească în toată țara. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de ploi și ninsori, care va fi valabil până pe 30 noiembrie, ora 20:00. Astfel, în minivacanța de Ziua Națională, românii vor avea parte de temperaturi destul de scăzute pentru această perioadă a anului.
Cod galben de vreme severă în țară. Ploi, ninsori și lapoviță
Potrivit meteorologilor, în mare parte din țară vor fi precipitații, iar la munte, în special pe crestele Carpaților, acestea vor fi predominant sub formă de lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă vor varia între 10 și 25 l/mp, iar în regiunile sudice, sud-estice și în zona Carpaților Meridionali se vor acumula între 35 și 45 l/mp, izolat chiar 60-80 l/mp.
Vântul va prezenta intensificări temporare în sud și sud-est, cu rafale de până la 50 km/h. Temperaturile vor scădea vineri, 28 noiembrie, în sud-estul țării.

Ninsoare. Sursa foto: Pixabay
Mai multe regiuni vor fi afectate
De asemenea, ANM avertizează asupra ploilor importante cantitativ în zonele montane și deluroase din județele Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, sudul Hunedoarei și zona de munte a județului Mehedinți, unde se vor acumula între 20 și 30 l/mp, izolat peste 40 l/mp.
„În zonele montane așteptăm ca astăzi să fie o vreme cu multe precipitații, în special în zona Carpaților Meridionali. Astăzi temperaturile nu vor fi mai mari de 3-5 grade. Pe tot parcursul zilei va ploua, cu acumulări de 20-30 l/mp, izolat de 40 l/mp. Pe crestele înalte se va înregistra lapoviță și ninsoare. În regiunile sudice cantitățile de apă pot ajunge la 60-70 de litri pe metru pătrat. Episodul se va încheia spre finalul zilei de duminică. Ziua de luni aduce o vreme bună în cea mai mare parte a țării. La București vor fi intervale cu soare. În Oltenia, Muntenia și Dobrogea, luni, maximele vor urca spre 12-13 grade”, a explicat Florinela Georgescu, meteorolog ANM la Digi24.
Vremea se încălzește începând de luni
În luna decembrie, temperaturile se vor situa peste valorile normale pentru această perioadă, iar cantitățile de precipitații nu vor fi semnificative. În prima parte a lunii, între 1 și 8 decembrie, valorile termice vor depăși mediile obișnuite pe întreg teritoriul României, cu un accent mai pronunțat în nord-est. Regimul precipitațiilor va fi redus la nivel național, în special în vest, nord-vest și centrul țării.
În săptămâna 8–15 decembrie, temperaturile medii vor rămâne mai ridicate decât cele normale în toate regiunile. Precipitațiile vor fi ușor mai abundente în sud și local deficitare în vest și nord-vest, iar în rest vor fi apropiate de normal.
În a doua parte a lunii, între 15 și 22 decembrie, temperaturile medii se vor menține ușor peste valorile specifice perioadei în toată țara. Precipitațiile vor fi mai reduse în nord-vest, iar în rest vor fi apropiate de normal.
Când ar putea să apară ninsorile abundente
În ultima săptămână a lunii, 22–29 decembrie, mediile termice vor rămâne ușor peste normal pe întreg teritoriul, iar precipitațiile vor fi ușor deficitare în regiunile intracarpatice și normale în restul țării. Astfel, Crăciunul se va bucura de o vreme blândă în majoritatea regiunilor.
„A fost o vreme capricioasă în a doua parte a toamnei. Semnalele sunt că ar putea continua astfel. Mai există o posibilitate ca temperaturile să se situeze peste medie în luna decembrie. Speranțele sunt destul de mari ca sărbătorile să fie cu ninsoare cel puțin în zona montană”, a mai spus meteorologul ANM.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.