Victor Ponta: UDMR nu iese de la guvernare. PDL le va da și sediul din Modrogan
- Departamentul Politic
- 9 martie 2012, 10:16
Preşedintele PSD, Victor Ponta, nu crede că UDMR va ieşi de la guvernare, deoarece, spune el, PDL este dispus să ofere "orice" în schimb.
''Nu pleacă UDMR nicăieri de la guvernare. PDL o să dea orice ca să mai rămână până în noiembrie la guvernare. Dacă le cer şi sediul din Modrogan, o să dea şi sediul din Modrogan la UDMR, numai să rămână până în noiembrie. (...) Nu se întâmplă nimic, n-o să plece. Nu ştiu cum o să se traducă în maghiară expresia românească, dar nu pleacă nici PDL, nici UDMR din faţa măcelăriei'', a declarat, Victor Ponta. UDMR nu renunță la înființarea unei facultăți în limba maghiară Vicepremierul Marko Bela a anunțat, pe 6 martie, că dacă nu se va găsi o soluţie cu privire la situaţia Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş până săptămâna viitoare, personal se gândeşte să renunţe la prezenţa sa în Guvern, subliniind că se pune sub semnul întrebării şi prezenţa UDMR în coaliţie.
"Deocamdată nu avem niciun fel de rezultat (în discuţiile din Coaliţie - n.r.). Toată lumea este de acord că situaţia poate fi deblocată numai prin hotărâre de guvern, dar nu am reuşit să cădem de acord cu conţinutul hotărârii de guvern. Colegii din PDL ne-au cerut un răgaz până luni, fiindcă trebuie să discute în partid, deci am convenit că luni reluăm discuţia, dar trebuie să vă spun că dacă săptămâna viitoare nu se găseşte o soluţie convenită de toată Coaliţia, eu, personal, nu pot să merg mai departe. Şi, bineînţeles, se pune sub semnul întrebării şi prezenţa UDMR în coaliţie'', declara, marți, Marko Bela.
Liderii UDMR au atras atenţia, în ultima perioadă, cu privire la faptul că Legea Educaţiei este aplicată parţial, în contextul în care la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş nu a fost înfiinţată o linie în limba maghiară.