Victor Ponta: "Mâine seară prezint lista celor 20 de miniștri"
- Laura Ciobanu
- 30 aprilie 2012, 18:27
Primul-ministru desemnat Victor Ponta a declarat, azi, înainte de începerea discuțiilor cu delegația FMI, că mâine va anunța componența noului Executiv. Victor Ponta se întâlnește la această oraă cu delegațiile FMI și Banca Mondială în România. După întâlnirea cu FMI, Ponta a precizat că lista cu miniștri va fi anunțată mâine, la ora 21.00.
"Am practic în minte lista cabinetului. Numele trebuie să le discut întâi cu colegii mei mâine. Nici cei care vor fi miniştri nu ştiu pentru că nu am avut timp să discut cu ei. Sper să nu mă refuze pentru că e un moment extrem de special. Singurul pe care l-am confirmat şi anunţat încă de sâmbătă este liderul PC Daniel Constantin la Agricultură pentru că nu mai vreau să citesc pe undeva că îl pun pe socru-meu la Agicultură", a declarat premierul desemnat Victor Ponta după întâlnirea USL-FMI. Premierul desemnat a declarat că speră ca, după ce, în data de 7 mai, guvernul său va fi validat în Parlament, pe 8 mai să aibă o întrevedere cu reprezentanții FMI pentru ca aceștia să își încheie misiunea cu o nouă Scrisoare de intenție semnată cu Guvernul României. "Vrem ca FMI să plece cu noua scrisoare de intenţie semnată pe 9 mai, la încheierea misiunii de evaluare a acordului stand-by de tip preventiv", a declarat Ponta în debutul întâlnirii cu FMI. La întâlnirea delegației USL cu FMI participă și ministrul de finanțe Bogdan Drăgoi. La discuţii au participat de asemenea reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, ministrul de finanţe, Mihai Bogdan Drăgoi, Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicată, analistul economic, Daniel Daianu, şi Daniel Constantin, preşedintele PC.