Victor Ciutacu, reacție ironică, după ce a pierdut în primă instanță procesul legat de scandalul alegerilor de la Sectorul 1

Victor Ciutacu, reacție ironică, după ce a pierdut în primă instanță procesul legat de scandalul alegerilor de la Sectorul 1Victor Ciutacu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Fostul șef al Biroului Electoral Sector 1 a câștigat, în primă instanță, procesul cu Mihai Gâdea, Mircea Badea și Victor Ciutacu. După ce a aflat sentința, acesta din urmă a oferit o primă reacție, în care susține că el și ceilalți doi jurnaliști au fost scoși vinovați pentru frauda electorală.

Victor Ciutacu a reacționat la scurt timp după ce a aflat sentința dată de judecători în cadrul dosarului fraudei de la Sectorul 1. Jurnalistul susține că a fost mai simplu să îi găsească pe el, pe Mircea Badea și Mihai Gâdea vinovați pentru frauda electorală. Acesta a precizat și faptul că trebuie să îi plătească fostului șef al Biroului Electoral din Sectorul 1 un euro, la care se adaugă și cheltuielile de judecată.

„Ca să nu mai căutați vinovați închipuiți pentru toată presupusa fraudă electorală de la Sectorul 1, onorata instanță a decis că adevărații vinovați sunt Ciutacu, Badea și Gâdea, România tv și Antena 3. Cică l-am prejudiciat pe procurorul Sprîncu, șeful biroului electoral de sector, mai nou promovat la DNA, suspectând-l pe nedrept și în direct că s-ar fi dat infectat cu virusul ucigaș până trece iureșul. Deocamdată avem să-i dăm cate un euro de căciulă, plus cheltuieli de judecată. Altfel, înclin să cred că, de fapt, noi eram ăia cu rucsăcei în spinare care au intrat unde n-aveau voie și că ne-am deghizat în reziști ca să stricăm imaginea impecabilă a franțuzoaicei”, este mesajul postat de Victor Ciutacu pe pagina personală de Facebook.

Ciutacu, Badea și Gâdea au pierdut în primă instanță procesul cu procurorul Nicolae Sprîncu

Tribunalul București a stabilit să de-a câștig de cauză fostului șef al Biroului Electoral din Sectorul 1, Nicolae Sprîncu. În urma deciziei, Mihai Gâdea, Mircea Badea, Antena 3, Victor Ciutacu și firma Ridzone Computers care operează postul RTV au fost obligați la plata a câte un 1 euro fiecare. La această sumă se mai adaugă și cheltuielile de judecată.

Jurnaliștii trebuie să plătească daune pentru prejudiciu moral provocat după ce au prezentat imagini cu saci de voturi „furaţi” și au acuzat frauda electorală la alegerile locale din 2020. În urma acestor alegeri, primar USR Clotilde Armand a avut câștig de cauză în detrimentul fostului edil PSD, Daniel Tudorache. Decizia nu este una finală și poate fi atacată cu recurs.

„Obligă pârâţii Mihai Gâdea şi SC Antena 3 SA, în solidar, să plătească reclamantului suma de 1 euro cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Obligă pârâţii Mircea Badea şi SC Antena 3 SA, în solidar, să plătească reclamantului suma de 1 euro cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Obligă pârâţii Victor Gabriel Ciutacu şi SC Ridzone Computers SRL, în solidar, să plătească reclamantului suma de 1 euro cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Obligă pârâţii Mihai Gâdea şi SC Antena 3 SA, în solidar, la redarea dispozitivului hotărârii pronunţate în cadrul emisiunii „Sinteza zilei”.

Obligă pârâţii Mihai Gâdea, Mircea Badea şi SC Antena 3 SA, în solidar, să publice hotărârea pronunţată, pe cheltuiala lor exclusivă, pe portalul publicaţiilor Libertatea, Hotnews, G4media, precum şi în cadrul paginii de internet www.antena3.ro.

Respinge capetele 6 şi 7 din cererea de chemare în judecată, în partea care vizează emisiunea „Sinteza zilei”, respectiv pagina de internet www.antena3.ro, formulate în contradictoriu cu pârâtul Victor Gabriel Ciutacu, ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Obligă pârâții Victor Gabriel Ciutacu şi SC Ridzone Computers SRL, în solidar, la redarea dispozitivului hotărârii pronunţate în cadrul emisiunii „Punctul culminant”.

Obligă pârâţii Victor Gabriel Ciutacu şi SC Ridzone Computers SRL, în solidar, să publice hotărârea pronunţată, pe cheltuiala lor exclusivă, pe portalul publicaţiilor Libertatea, Hotnews, G4media, precum şi în cadrul paginii de internet https://www.romaniatv.net/.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Obligă pârâţii Mihai Gâdea şi SC Antena 3 SA, în solidar, să plătească reclamantului suma de 3046,66 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Obligă pârâţii Mircea Badea i șSC Antena 3 SA, în solidar, să plătească reclamantului suma de 3046,66 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Obligă pârâţii Victor Gabriel Ciutacu şi SC Ridzone Computers SRL, în solidar, să plătească reclamantului suma de 3046,66 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 11.04.2023”, este decizia instanţei.

Altfel, în ceea ce privește PNRR și banii atrași din acest program, Clotilde Armand, primarul de la Sectorul 1, este codașă în Capitală. Și este depășită de toți ceilalți edili. Puteți citi AICI