Tudor avea două însușiri care îi asiguraseră eșecul în orice relație – era urât și timid. Veșnic tulburat de orice fapt de viață banal, simțea că trebuia să plătească pentru toate păcatele neamului, știute și neștiute.

Viața la Curte. Vecina mea de vizavi. În prezența femeilor se chircea tot, reprimându-și orice zâmbet sau cuvânt, iar când se întâmpla, rareori, să vorbească, poseda un capital valoros de replici care ar fi pus pe fugă și cea mai disperată virgină.

Adunase o groază de eșecuri sentimentale, așa că, dacă cineva îl întreba de ce e singur la vârsta lui, decreta ritos – toate femeile sunt niște curve, mai murdare decât banii oricărui mafiot.

Tudor avea oroare de orice respingere, amânând până la maximum acceptat tot ceea ce ar fi presupus discuția cu o femeie. În inima lui era un frig de iarnă siberiană și nu se născuse încă arătarea care să-i aducă primăvara.

-Tu nu înțelegi femeile, Tudore, asta e problema ta, îl tachinau colegii.

-Nu le înțeleg, pe dracu ! egoism și lăcomie feroce, nu vor decât să te lege ca să îți ia șansa unei cariere.

Discuțiile de genul acesta îl crispau teribil, împingându-l în cea mai neagră depresie, din care nu mai ieșea săptămâni bune.

E trecut de miezul nopții, iar Tudor trecea în revistă ferestrele vecinilor de la scara de vizavi. Le cunoștea tuturor tabieturile, preferințele muzicale, mobila, chiar și îmbrăcămintea sau orele de culcare. Era singurul lui hobby – să-și spioneze vecinii, ca un psihopat singur și apatic.

La etajul cinci se mutase de curând o fată roșcată, care ținea perdelele ridicate și lumina aprinsă, mișcându-se ca un gândac de bucătărie dintr-o cameră în alta.

-În fine, altă curvă, a bolborosit Tudor. Altfel cum să-și permită chiria în blocul ăsta ?

Înregistra reflex fiecare gest al roșcatei, încercând să-i ghicească vârsta și cupa de la sutien.

-Pare a fi un D, da, categoric D. Nu e rău pentru o slăbănoagă. Pun pariu că sunt silicoane, nu mai găsești bucăți de carne în sutienele de azi.

Roși dintr-o dată, deși era singur, în întunericul nopții. Roșcata își deschisese fereastra, lăsând aerul să-i mângâie trupul complet gol.

-Aș rezista închis cu ea în casă o lună, fără să-mi lipsească nimic.

Femeia se lăsa cercetată pe toate părțile, simțind, parcă, privirile ascunse și pline de dorință ale lui Tudor.

-Arată ca o târfă de locuri fine, sigur n-a călcat în viața ei într-o biserică, a comentat vocea interioară.

O palmă zdravănă, cum nu visase vreodată, îi înghețase cuvintele pe buze :

-De ce nu ?

Femeia asta avea ceva pervers și murdar în ea, dar, pentru prima dată, lui Tudor îi plăcea. Gânduri și planuri îi năvăleau în minte, mirate și confuze de schimbarea care se petrecea în acest bărbat care fugise femei ca de sifilis. Toată noaptea i-a păzit ferestrele, imaginându-și momente dintre cele mai intime.

O dată cu soarele dimineții a apărut și roșcata, în costum de alergat, încordându-și trupul ca o pisică abia trezită. Tudor trăia o senzație necunoscută, o senzație fizică de bine, care îi ardea carnea. Noroc că era sâmbătă și nu trebuia să își părăsească postul de observație.

-O vreau pe această femeie cu orice preț.

Era prieten cu administratorul complexului și după câteva zile l-a sunat să îi ceară informații :

-Cine e tipa care s-a mutat la etajul cinci din corpul B ?

-Habar n-am, nu știu nimic despre ea. Da ce te-a apucat ?

-Nimic, eram doar curios.

-Îți place ? că dacă e așa, fac pe dracu în patru să vă combin.

Tudor și-a înghițit cuvintele, de teamă să nu-i scape ceva nepotrivit.

-Abia s-a mutat de opt zile, nu am ce să-ți răspund la o asa întrebare stupidă.

-Păi văd că deja o contorizezi. Cum aflu detalii, ți le dau cu plăcere. Presupun că de asta m-ai sunat.

-Mă rog, nu te stresa prea tare.

Viața la Curte. Vecina mea de vizavi

Tudor se hotărâse brusc să alerge dimineața, la aceeași ora la care roșcata făcea jogging. Își alesese o costumație deloc inspirată, care îi scotea în evidență gătul subțire, țambalul de oase atârnate deasupra burții și brațele lipsite de viață, iar, ca o notă finală a dezastrului vizual, îmbrăcase o pereche de colanți crăcănați, în care mergea ca o lehuză suferindă.

O așteptase pe roșcată la lift, deși nu era scara lui, dar simțea nevoia să îi respire aerul și să-i vadă trăsăturile de la mică distanță.

-Bună, credeam că eu sunt singura ciudată care aleargă la ora 6 dimineața.

Tudor, pierdut până la leșin, a îngânat un bună chinuit, trecându-și mâinile prin părul subțire și gras. Subrațul îi transpirase instantaneu, la fel și obrazul pământiu pe care urmele nemiloase ale unei acnee juvenile se lăfăiau nestingherite.

-Ce traseu ai ? continuase fata, în scurta lor călătorie până la parter.

-Arată ca o târfă ordinară din parcările tiriștilor, îi spunea vocea interioară. Dă-i pace, nu-i răspunde!

În ciuda acestor trăiri, Tudor arăta ca un animal leșinat în călduri, pregătit de ritualul împerecherii. Noroc că cinci etaje se termină cât ai clipi și liftul i-a salvat fetei onoarea.

-Ce ciudat, n-a scos o vorbă !

Tudor rămăsese înțepenit în lift, transpirat ca o brânză mucegăită. Roșcata plecase la alergat, lăsându-l ca pe un bou castrat.

-Ce exemplar frumos de femeie! Te-ai făcut de râs, idiotule, îi striga vocea interioară.

-La ce bun ? Sunt un ratat.

-Arată-i cine-i bărbatul, trebuie să plătească pentru că te-a respins, îl încuraja vocea.

-Ce să fac ? ajută-mă!

Tudor respiră adânc, încercând să își suprime lacrimile care îi jucau în ochi.

-Hei, ce-i cu tine la scara asta ? nu-mi spune că deja ai marcat la roșcată!

Era administratorul complexului, apărut de nicăieri, ca să-l deturneze pe Tudor de la gândurile lui.

-Apropo, o cheamă Corina, dar presupun că deja știai asta. Făcusem rost și de numărul de telefon, dar bănuiesc că nu-ți mai trebuie.

-Dă-mi-l!

-Te invidiez, prietene, că ești liber. Nevastă-mea e cu ochii pe mine toată ziua, deja i-a sunat alarma când a văzut-o pe roșcată.

Tudor s-a întors în apartamentul lui, gândindu-se la ce i-ar mai putea servi numărul de telefon al vecinei. Spre seară, cufundat în locul lui de spionat, a sunat-o. Voia să-i audă vocea :

-Alo, da.

Tudor o vedea, umblând ca o căprioară bezmetică în pielea goală, cu telefonul la ureche.

-Te iubesc. Și a închis ca un copil speriat, prins cu degetul pe sonerie.

-Când mă gândesc cum și-a bătut joc de tine, îmi vine să o omor. Cum poți să-i spui că o iubești?

Vocea asta afurisită îi strica mereu orice bucurie, obligându-l să fie ursuz și rece.

-Vreau să fii iubita mea, i-a șoptit într-un al doilea apel.

-Cu cine vorbesc ? De unde ai numele meu?

-Nu te îngrijora, ești superbă, ai un corp divin, ești făcută din stele.

De data aceasta Corina a fost cea care a întrerupt convorbirea.

-Ce porcării ai ajuns să spui! Auzi la el, făcută din stele...revino-ți, băiete, până nu te arzi ca data trecută.

Corina privea nerăbdătoare ceasul de la mână

Pesemne că aștepta pe cineva. Tudor stătea cu inima făcută grămadă, simțind că un rival necunoscut îi va fura femeia mult visată.

În casa ei și-a făcut apariția un bărbat cu barbă, aranjat de parcă s-a fi desprins de pe coperta unei reviste glossy. A cuprins-o de mijloc, sărutându-i ceafa lung și apăsat, apoi buzele, după care au ieșit.

Oricât de nepăsător ar fi vrut să pară Tudor, era imposibil să se sustragă obligației de a o lua razna. Ființa lui simțea amenințarea unui pericol, așa că a sunat-o pe Corina toată seara, mulțumindu-se să-i asculte vocea iritată, câteva înjurături și amenințări că va merge la poliție.

-Ești o curvă nenorocită! A răbufnit într-un final. Așa sunteți toate.

Corina s-a întors acasă spre dimineață, dar la ora șase tot a ieșit la alergat.

Tudor era pregătit să o urmărească, însă fără să fie văzut; nu suporta un alt dialog cu ea.

-Nu improviza nimic, îl sfătuise vocea. O altă greșeală și ești pierdut.

-Ai tu altă idee mai bună? Nu vezi că sunt disperat ?

Trecuseră cinci zile, iar vecinii băgaseră de seamă că mașina Corinei era nemișcată în garaj, deși în casă totul era stins. Unul dintre ei a alertat poliția, iar administratorul a fost nevoit să arate înregistrările video. Femeia plecase la alergat și nu s-a mai întors.

-Cine este acest bărbat care iese din bloc ?

-Este domnul Tudor Șerban, locuiește la scara A.

-Atunci ce căuta la scara B cu noaptea în cap ?

-Știam că o place pe domnișoara Corina, poate au ieșit să alerge împreună. Mi-a cerut și numărul ei de telefon.

-Vi se pare că alergau împreună ? l-a întrebat polițistul care analiza imaginile. Eu zic că mai degrabă o urmărea.

Un apel la 112 avea să risipească misterul dispariției Corinei. O tânără fusese găsită moartă de niște oameni ai străzii, într-o clădire abandonată din parc. Corpul prezenta urme de violență și, la prima vedere, și de agresiune sexuală.

Camerele de supraveghere și lista apelurilor telefonice primite de Corina în ultimele zile dinaintea dispariției au fost de ajuns ca să-i convingă pe anchetatori că Tudor trebuie arestat preventiv, fiind principalul suspect.

-Sunt nevinovat! Chiar am iubit-o sincer.

Ancheta era la început, dar polițistii păreau convinși că au găsit vinovatul.

Va urma