Sfârșitul de an nu fusese unul tocmai reușit pentru David, dar îl consola gândul că blestemata de pandemie pusese o frână serioasă tuturor, așa că pierderile erau, oarecum, generale. Îl îngrijora, însă, paguba serioasă descoperită la departamentul de vânzări pe care îl coordona și, mai cu seamă, tăcerea suspectă a conducerii companiei care hotărâse derularea unei anchete interne despre care nimeni nu părea să știe mare lucru.

David era un băiat de treabă, nu voia răul nimănui, dar vinovatul trebuia descoperit cât mai curând, altfel risca să își piardă postul. Departamentul vânzări marketing pe care îl conducea dusese tot greul pandemiei, pentru că își construise o echipă pricepută în care avea toată încrederea.

Andrei, mâna lui dreaptă, regândise întreaga politică de promovare a produselor pe care compania le comercializa, segmentase clienții după categorii inovative, se ocupase personal de preluarea comenzilor importante și totuși, ceva mersese prost.

Lipseau din gestiune aproape cincizeci de mii de euro, iar departamentele de legal și contabilitate  lucrau în alertă maximă.

Era luni dimineața când a primit un email de la HR, adică de la Resurse umane, cum se numise serviciul mai înainte de marea invazie a englezismelor în limba română, cu următorul conținut : ,,sunteți convocat în data de 21 ianuarie, ora 10,30, în fața Comisiei de cercetare disciplinară  în vederea lămuririi aspectelor privind abaterile disciplinare constatate și comunicării sancțiunilor aplicate. Vă informăm că aveți obligația de a vă prezenta în fața Comisiei și de a formula un punct de vedere în legătură cu lipsa din gestiune a sumei de 49.000 euro, constatată de către Departamentul contabilitate.,,.

Așadar, în capul lui aveau să se spargă toate. Emailul avea atașat și un chestionar ce aducea , mai degrabă, a declarație de recunoaștere a vinovăției, purtând semnătura șefei de la juridic, un fel de procuror al companiei care trimitea angajații în exilul concedierilor imputabile bieților surghiuniți.

David se simțea pierdut, intuind deja finalul anchetei interne. Îl aștepta trimiterea acasă, relativa sărăcie, singurătatea, șomajul, nimicul.

În vremurile astea o desfacere a contractului de muncă din motive imputabile angajatului însemna o condamnare definitivă la nemuncă și închiderea oricăror perspective în viață.

Dărâmat de scenariul negru pe care mintea lui începea deja să îl clădească, și-a sunat un prieten din copilărie ajuns avocat, cerându-i sfatul.

-Deci, long story short, te acuză de furt.

-Pe mine? Stai puțin, de unde ai dedus asta? Eu mă gândeam la un managemet defectuos sancționat cu trimiterea acasă, dar ce îmi spui tu e ceva penal. Ești sigur că despre asta e vorba ?

-David, citește cu atenție emailul și chestionarul atașat. Ca avocat, îți spun că treaba e groasă, iar ca prieten, ai dat de dracu. Încearcă să discuți cu cei din departamentul tău, vezi dacă au fost interogați, dacă știu mai multe.

-M-ai bulversat total. Dar mergi cu mine la Comisia de disciplină, da ?

-Sigur că merg. Fă ce ți-am spus, nu ai prea mult timp la dispoziție.

-O să-l întreb pe Andrei Paraschiv, e singurul în care am încredere.

Până să-l găsească pe Andrei s-a întâlnit cu Delia, însă femeia părea destul de speriată și dornică să îl evite.

-Auzi, tu știi ceva de vreo comisie disciplinară organizată de cei de la HR ?

-Îmi pare rău, David, dar nu am avut ce să fac. Toată lumea a dat vina pe tine, dacă spuneam altceva aș fi fost acuzată de complicitate. Nu vreau să mă duc la pușcărie pentru alții.

-Cum adică toată lumea a dat vina pe mine ? Care toată lumea?

-Primul a fost Andrei, apoi ne-au chemat pe rând și ne-au adus la cunoștință ancheta internă. Ni s-a spus că ai vândut produsele companiei și ai oprit banii. E o sumă foarte mare, David, mi-a fost teamă.

-Deci tu ai declarat că eu sunt vinovat ? Ai vreo dovadă, m-ai văzut făcând asta ?

-Sincer nu, mai degrabă l-aș fi acuzat pe Andrei, având în vedere comportamentul lui din ultimele luni. Dar el părea să fie favorizat de conducere și nu m-ar fi crezut nimeni dacă l-aș fi acuzat. Așa că am zis ca toată lumea, adică ce doreau ei să audă. Îmi pare sincer rău.

Doamne cât am fost de prost, gândea David, cu nervii întinși de încordare, fiecare și-a apărat pielea, iar eu am rămas ca prostul. Îi venea să-și ia lumea-n cap, să nu se mai ducă în fața niciunei comisii, dar era cu neputință dacă stai să te gândești la urmări.

Derulând în urmă, Andrei  Paraschiv se bucurase de toată încrederea lui și primise mână liberă pentru vânzări și clienți, fără să mai dea socoteală cuiva.

-Du-te și vorbește cu el, l-a sfătuit Delia, parcă citindu-i gândurile. E singurul care te poate ajuta.

David începea să se simtă rău, avea o greață pe care cu greu reușea să o stăpânească, gândindu-se la cum îl va confrunta pe Andrei.

-Spune-mi adevărul, tu ai luat banii ?

-Ești ridicol, știi ? un lider adevărat își asumă greșelile, nu le aruncă pe spatele subordonaților.

-Singura mea greșeală a fost să am încredere în tine.

-Prietene, ești terminat, sfatul meu este să cazi la înțelegere cu conducerea cât încă mai ai această șansă. Consideră-l un sfat prietenesc și te rog să nu mă mai abordezi, n-aș vrea să creadă lumea că am fost complici. Succes !

David încetase să-l mai asculte, în definitiv la ce se așteptase ? Doar un idiot ar fi putut crede că Andrei, mustrat de conștiință ar fi putut mărturisi ceva. Și-a sunat din nou avocatul :

-Ajută-mă! a dat vina pe mine, trebuie să mă scoți din chestia asta.

-Era previzibil. Singura ta șansă este să primești ajutor de la ceilalți colegi. Află cine nu-l suportă pe acest Andrei Paraschiv, cine vrea să se răzbune, cine știe lucruri despre el.

-Nu pot să mă transform în detectiv, știi că-mi lipsesc abilitățile astea și cred că ți-am demonstrat cât de mult mă pricep la oameni. Cine crezi tu că își riscă jobul pentru mine? Nimeni, îți spun eu.

-David, ascultă-mă bine : vorbește cu ei, înregistrează fiecare discuție, trage-i de limbă, nu trebuie să le arunci direct în față că vrei să-i folosești ca martori împotriva lui Andrei. Fii mai abil, ce naiba, zici că ești o fetiță de grădiniță. Chestia asta e penală, ți-am mai explicat, nu prea mai ai timp să-ți plângi de milă.

-Dar e legal să-mi înregistrez colegii ? adică nu mă duc la pușcărie și pentru asta ?

-E cea mai mică problemă a ta în acest moment și da, e legal.

David avea reputația unui om onest și bun, muncitor și extrem de sociabil, dar aceste calități erau considerate defecte pentru un șef cum fusese el. Din fericire, singurul avantaj era acela că lumea îl îndrăgea, chiar dacă nimeni nu-i recunoscuse și respectase autoritatea. Era băiat bun și în nevoie, așa că fetele de la contabilitate i-au povestit cum de luni bune Andrei Paraschiv storna facturi, dar fără să mai returneze în gestiunea companiei produsele vândute.

-Și eu de ce nu am știut acest lucru ?

-El ne asigura că te-a înformat. Noi vedeam doar stornările, mai departe nu era treaba noastră să verificăm dacă s-a întors și marfa.

A mai aflat că Andrei Paraschiv mergea la anumiți clienți și încasa banii cash, că portbagajul mașinii personale era doldora de marfă de la companie pe care o vindea el știe cum.

-Ați fi dispuși să spuneți toate aceste lucruri și în fața comisiei ?

Răspunsul era, invariabil, nu, firește că nu.

În ziua stabilită pentru audiere, David s-a prezentat însoțit de avocat și cu o oarecare încredere că totul se va termina firesc, cu sancționarea adevăratului vinovat.

Membri comisiei erau așezați în jurul unei mese, iar președinte fusese desemnată  Agatha Tudose, șefa de la legal, roșcată și pufoasă ca o brioșă fierbinte de care ți-e teamă să te atingi.

În dreapta ei se afla Maria de HR, adică resurse umane în limbaj învechit, o femeie cu o față îngustă și întunecată, cu ochi de gheață care nu spuneau nimic. În fine, o a treia persoană, probabil din conducere, cu o privire gravă și fixă, care își controla mereu ceasul și telefonul, neavând încredere în precizia de măsurare a timpului a unuia sau altuia dintre cele două obiecte.

-Să începem, a propus Agatha Tudose de la legal, zâmbind complice, ca o bunică ce stie să păstreze un secret și să uite. Compania are de recuperat un prejudiciu de 49.000 de euro, dar suntem dispuși să semnăm un angajament de plată eșalonată și să renunțăm la sesizarea autorităților, în măsura în care veți accepta oferta noastră.

-Contractul individual de muncă va înceta din motive imputabile dumneavoastră, pentru că s-au constatat mai multe abateri grave, a completat Maria cea întunecată de la HR, adică resurse umane, în limba veche.

-Să înțeleg că domnul David a fost invitat astăzi în fața comisiei doar pentru a-i fi comunicat rezultatul anchetei interne, nu pentru a-i fi ascultat punctul de vedere. A concluzionat avocatul.

-Domnule avocat, vă asigurăm că suntem foarte interesați să-l ascultăm pe domnul David, nu am luat încă decizia finală.

Declarația celui acuzat a fost una scurtă, plină de pauze și de noduri în gât, împotmolită la fiecare frază și deloc credibilă din pricina emoțiilor care-i înecaseră tot curajul. Nici el nu s-ar fi crezut dacă ar fi fost în locul comisiei.

-Domnule David, vă asigur că nu am fost deloc superficiali în anchetarea acestei probleme, ba mai mult, în ultimele zile am discutat cu absolut toți angajații și, vă mărturisesc că absolut niciunul nu ne-a vorbit despre facturi stornate de către domnul Andrei Paraschiv sau despre vânzări neautorizate. Cu toții vă consideră vinovat pentru această pagubă în bugetul companiei.

Agatha Tudose apăsa pe anumite cuvinte, cât să-i arate că era inutil să încerce să nege evidența și, realist vorbind, întreaga adunătură de fețe grave care alcătuiau comisia de disciplină îl considera un mare mincinos.

-Dorim o confruntare cu Andrei Paraschiv, a cerut avocatul, simțind că pierde teren.

Zis și făcut. Individul a întrat în sală afișând o siguranță pe care doar deținerea adevărului sau nebunia ți-o pot da și l-a privit pe David cu o milă înțelegătoare, atingându-i, prietenește, umărul.

-Te înțeleg și sunt alături de tine sută la sută. Orice s-ar întâmpla, știi că te poți baza pe mine.

-Vă rugăm să luați loc, i-a întrerupt Agatha efuziunea empatică. Domnul David a solicitat o confruntare cu dumneavoastră, afirmă că sunteți adevăratul vinovat.

-Of, David, mă așteptam să reacționezi așa, de fapt colegii m-au avertizat că ești în căutarea unui țap ispășitor și acela voi fi eu. Dar să știi că nu-ți port pică, în locul tău poate aș fi procedat la fel dacă m-aș fi simțit încolțit. Mă rog, eu te consideram prieten, nu cred că te-aș fi aruncat la lei cum încerci tu să faci acum.

-Ești un ipocrit care a abuzat de încrederea mea, dar am aflat toate mizeriile pe care le-ai făcut. Am și dovezi împotriva ta, oricât de imbecil sau slab mă crezi. Te-am chemat să te privesc în față și să-ți dau șansa de a spune adevărul.

-Prietene, mă pui într-o postură ingrată. Chiar nu doream să spun în fața comisiei că ai oferit bani în schimbul tăcerii și mie și colegilor, dar nu-mi dai de ales. Am păstrat toate mesajele vechi, le știi tu, alea în care mă implorai să te ajut să scoți marfa din firmă. Ce naiba, fii bărbat și asumă-ți. Oamenii sunt înțelegători, n-o să ajungi la pușcărie cum ai merita.

-Arată, te rog, acele mesaje despre care vorbești, l-a confruntat David. Chiar sunt curios să le recitesc și eu.

-Nu le am în telefon, îți dai seama, va trebui să le caut, dar nu sunt în avantajul tău, crede-mă.

-O, dar insist, dacă sunt într-adevăr compromițătoare, nu-ți pot cere să le ascunzi. Hai, fii și tu bărbat cum mi-ai cerut mie.

Andrei nu se așteptase la acest scenariu, iar acum comisia aștepta să citească acele mesaje pe care le fluturase încrezător mizând pe faptul că nimeni nu-și va dori cu adevărat să le vadă. În realitate n-avea niciun mesaj, doar o aroganță și o siguranță care erau greșit catalogate drept nevinovăție.

Cert este că îndrăzneala lui ar fi stimulat mintea oricărui psihiatru în căutarea unui diagnostic potrivit, iar lui David îi provoca o aprigă dorință de a-l arunca pe fereastră.

Dacă nu ar fi avut înregistrările angajaților, doar ascultându-l pe Andrei și privindu-i mimica, s-ar fi încătușat personal, cerându-și pedeapsa maximă. Tipul era bun, al naibii de bun !

Și totuși, era uimitoare superficialitatea cu care cei din comisie dăduseră crezare primului individ care îndreptase degetul acuzatorial spre David, acuzându-l fără să aibă minime dovezi palpabile, nu vorbe.

-Andrei, oprește-te, am totul înregistrat. Ai fost filmat de colegi cu portbajagul plin de produse, am stat de vorbă cu clienții de la care ai încasat cash, fetele de la contabilitate ți-au ghicit înșelătoria, e timpul să curmăm acest scenariu prost.

-Ce înregistrări ? te-ai filmat când furai ? l-a întrebat ironic, dar parcă îndrăzneală începea să pălească.

Avocatul a apăsat butonul reportofonului preț de câteva zeci de secunde, după care l-a oprit, strategic.

-Acesta nu este un bluf, domnule. Am început cu vorbele, dar te asigur că imaginile sunt zdrobitoare. Cum spuneai, fii bărbat și recunoaște fără să ne obligi să te expunem în fața tuturor.

Dacă aceste cuvinte i le-ar fi spus David,  cu siguranță  nu l-ar fi crezut, dar avocatul ținea în mănă un reportofon și un stick de memorie. La naiba, fusese prins.

Ce a urmat probabil intuiți. Individul a invocat scuze jalnice ca să-și justifice faptele, a implorat, a amenințat și , în final, a acceptat condițiile puse de companie.

-O să mi-o plătești, David, să nu uiți, au fost ultimele cuvinte pe care le-a mai rostit.

Era sâmbătă, iar David alerga în jurul parcului ca în fiecare dimineață, cu căștile adânc înfipte în urechi și mintea aiurea. Deloc atent la detalii, nici nu a observat mașina care accelerase ca să-l prindă din urmă. Tot ce își mai amintea era melodia pe care o fredona în momentul impactului,  după care s-a așternut un întuneric surd.

-Ai avut mare noroc, doctorii spun că ai supraviețuit printr-un miracol. Avocatul și bunul lui prieten era destul de marcați de eveniment.

-Mai ai ceva să-mi spui ? l-a întrebat David. Te văd preocupat.

-Andrei Paraschiv era la volan, dar măcar acum se află unde îi este locul.