Speciile de animale de pe o insulă, copii în miniatură ale celor de pe continente, îi uimesc pe paleontologii care au studiat teritoriul format în prezent de Transilvania şi sudul Ungariei.

În Cretacicul târziu, în perioada numită Maastrichtian (72-65 de milioane de ani în urmă), relieful Pământului arăta mult altfel. Europa de astăzi nu era nimic altceva decât un arhipelag compus din zeci de insule mai mici sau mai mari. America de Nord era şi ea fragmentată, iar Africa se despărţise de America de Sud, dar nu avea forma actuală: bucata de nord-vest, cea pe care se află acum Marocul, era o insulă.

Pe această hartă a trecutului îndepărtat, insula "româno-maghiară" era cât un vârf de unghie, greu de observat. Oasele fosilizate şi dinţii descoperiţi în patru regiuni transilvănene (Haţeg, zona Sebeş - Alba-Iulia, zona Jibou - Someş Odorhei şi Rusca Montană) au permis cercetătorilor să-şi facă o idee despre cum arăta acest spaţiu în urmă cu 70 de milioane de ani, înainte de momentul extincţiei dinozaurilor. Cele mai multe dintre animale erau adaptate la condiţiile de insulă şi străine de evoluţia semenilor de peste mări, din America de Sud sau Asia, de exemplu, unde întinderile de uscat aveau dimensiuni uriaşe. "Dacă trăiau pe o insulă, erau destul de puţin evoluate. Au rămas în urmă în acest proces", spune Zoltan Csiki, de la Laboratorul de Paleontologie al Universităţii din Bucureşti. Harta Pământului în Cretacicul târziu. Sursa: Ron Blakey (http://jan.ucc.nau.edu/~rcb7). Insula despre care vorbim în articol este încercuită cu roşu. Click pe imagine pentru a lărgi.

ERBIVORII Cel mai mare dinozaur, greu cât o vacă

"Piticul" cu cioc de raţă. Telmatozaurul, care putea fi întâlnit doar în Transilvania, făcea parte din familia dinozaurilor cu cioc de raţă. Numai că telmatozaurul, un erbivor de circa patru metri şi 500-600 de kilograme, era tare ciudat, cu un aspect primitiv, în comparaţie cu "fraţii" hadrozauri ai lumii. "E ca şi cum am avea un om de Neanderthal printre noi", spune Zoltan Csiki.

"Ruda" lui din Asia acelor vremuri, hadrozaurul Shantungosaurus, măsura 14 metri şi avea o masă de 16 tone. Oasele telmatozaurului sunt primele urme ale dinozaurilor scoase la iveală pe actualul teritoriu al Transilvaniei: paleontologul Franz Nopcsa făcea această descoperire la sfârşitul secolului al XIX-lea, în Haţeg.

Zalmoxes, peste tot. Al doilea dinozaur confirmat este Zalmoxes. Dacă telmatozaurul combina mersul pe patru picioare cu cel pe două, Zalmoxes mergea numai pe două picioare. A fost descris tot de Nopcsa, la începutul secolului al XX-lea, şi este asemănător unor dinozauri ale căror resturi au fost descoperite în Franţa şi în Spania.

Zalmoxes era cel mai des întâlnit dinozaur de pe insulă. Nopcsa a identificat iniţial specia Zalmoxes robustus, un dinozaur cu o lungime de 2,5-3,5 metri. Apoi a fost descoperit şi Zalmoxes shqiperorum, specie mai robustă decât robustus: măsura mai bine de patru metri.

Dinozaurul cu armură. Struthiosaurus era un dinozaur patruped, descoperit atât în Transilvania, cât şi pe teritoriul actual al Austriei. Struthiosaurus transilvanicus era erbivor şi ieşea în evidenţă prin spinii osoşi care îi acopereau corpul, mai ales în jurul coloanei vertebrale.

Măsura aproximativ 2,5 metri, la o masă de 800 de kilograme. Nu era foarte rapid, dar era foarte greu de răpus, datorită constituţiei sale robuste.

Marele pitic. Magyarosaurus dacus, numit astfel deoarece Nopcsa era maghiar şi a găsit oasele dinozaurilor pe fostul teritoriu al Daciei, era un titanozaur pitic, oricât de ciudat ar suna asta.Astfel, în timp ce acest erbivor cântărea 800-900 de kilograme şi măsura maximum 7 metri, "fratele" său sud-american, Argentinosaurus, avea 80 de tone şi o lungime de 30 de metri.

Dacus mergea pe patru picioare, avea gâtul şi coada foarte lungi, dar corpul nu era mai masiv decât cel al unei vaci.

Alte două specii, care seamănă cu Magyarosaurus, sunt în curs de verificare. Una dintre ele este un adevărat gigant, dacă ne raportăm la dimensiunile animalelor de pe insulă. "A fost descoperit un femur lung de un metru şi se pare că era de la un dinozaur aflat încă în creştere", spune Csiki.

Estimarea paleontologilor este că această specie putea atinge şase tone, o masă ce l-ar face de 6-7 ori mai greu decât orice alt animal care trăia pe insulă.

PRĂDĂTORII Cel mai impresionant animal de pe insulă era o reptilă zburătoare, cu o deschidere a aripilor de 12 metri. Dar nu putea vâna dinozauri pentru că şi-ar fi rupt oasele "goale"

Vânătorul teribil. Balaur bondoc este unul dintre cei mai bizari dinozauri prădători descoperiţi vreodată.

"Înainte de descoperirea oaselor, aveam doar dinţi descoperiţi izolat şi începusem să ne imaginăm că avem aici o rudă de Velociraptor. Şi ni-l imaginam ca un Velociraptor. Numai că Balaur ne-a schimbat această impresie", arată Csiki. Balaur era masiv şi un pic mai greoi faţă de velociraptori. Însă ce îl transformă într-un "prădător teribil", aşa cum îl numesc paleontologii, era forţa pe care o avea în membrele inferioare, prevăzute cu două gheare de seceră (o caracteristică a velociraptorilor), şi cele două gheare mari şi arcuite de la mână (Velociraptor avea trei gheare).

Deşi avea numai 40 de kilograme şi aproximativ 2,2 metri, Balaur era, se pare, cel mai mare dinozaur prădător de pe această insulă.

Alte opt specii de prădători au fost identificate aici, printre care şi Elopteryx nopcsai.

Cei mai mulţi dintre prădători cântăreau între 12 şi 27 de kilograme, dar aveau o viteză excelentă. Se pare că aceştia vânau în grupuri şi, în general, se orientau spre pui de dinozaur sau mamifere.

Crocodilul - stăpânul insulei. În insula ciudăţenilor, cel mai mare prădător de apă şi uscat era un crocodil, din specia Allodaposuchus, lung de aproape 3 metri.

"În trecut, se credea că oasele de dinozaur pe care le descoperim provin din locurile de hrănire ale crocodililor", spune Csiki.

Crocodilii obişnuiesc să vâneze prin atragerea prăzii într-o capcană, dar o altă specie ce trăia pe insulă, Doratodon - lung de maximum 1,5 metri - ieşea la vânătoare pur şi simplu, asemenea unui dinozaur prădător. Dinţii săi nu erau conici şi curbaţi la capăt, cum se întâmplă de obicei la crocodili, ci aveau formă de cuţit, ca la dinozauri. Mai mult, el era "mai curând terestru decât acvatic", completează paleontologul Csiki.

Uriaşii din aer. Am văzut că Magyarosaurus avea o lungime de şapte metri. Dar, din aer, o reptilă zburătoare (pterozaur) cu aripi articulate cam ca la liliacul de astăzi reuşea să pună dinozaurul în umbră.

Hatzegopteryx thambema "este una dintre cele mai mari zburătoare cunoscute, cu o deschidere a aripilor de 10-12 metri", spune Csiki. Oasele sale goale pe dinăuntru nu îi permiteau însă să vâneze dinozauri. "Risca să-şi rupă oasele, iar dacă prada se mai şi zbătea, era şi mai grav pentru el", spune Csiki. În aceste condiţii, se pare că Hatzegopteryx, care cântărea în jur de 20 de kilograme, prefera să pescuiască sau să caute cadavre.

Urmele unei alte reptile zburătoare transilvănene au fost descoperite de clujeanul Matei Vremir (cel care a descoperit şi fosilele scheletului de Balaur bondoc), iar paleontologii studiază fragmentele osoase pentru a stabili ce fel de specie este.

Încă fără nume, reptila era chiar mai mare decât Hatzegopteryx: deschiderea aripilor era de 16 metri, crede Vremir.

Păsări dispărute astăzi. Păsările de pe insulă nu reprezentau o concurenţă pentru Hatzegopteryx, deoarece erau mult mai mici, de dimensiunea unui porumbel de astăzi. Au fost descoperite două specii de păsări, care făceau parte din grupe cu largă răspândire în lume, cu exemplare prezente în Asia, America de Nord şi America de Sud.

Mamiferele, cât veveriţele. Toate mamiferele descoperite pe această insulă aparţin unor specii care nu au descendenţi în prezent. Dinţii lor prezentau numeroşi tuberculi (noduli), motiv pentru care au fost numite multituberculate. Aceste mamifere cântăreau mai puţin de un kilogram şi se hrăneau în special cu insecte. Este singurul loc din Europa în care au fost descoperite multituberculate în Cretacicul târziu. Se întâmpla în 1985, când a fost descoperit un dinte al lui Barbatodon transylvanicum, un omnivor de mici dimensiuni.

Un deceniu mai târziu, aveau să iasă la iveală părţi bine conservate din scheletul unui alt mamifer, Kogaionon ungureanui, tot micuţ, numit astfel după muntele sfânt al geţilor şi geologul român Costin Ungureanu.

Broaşte ţestoase din alt peisaj. Kallokibotion bajazidi era o ţestoasă care a locuit pe insulă în Cretacicul târziu. Numai că toate rudele ei dispăruseră cu milioane de ani înainte ca ea să se nască. "În cazul ei, e ca şi cum ar trăi un australopitec (strămoş al Homo sapiens, mai îndepărtat decât omul de Neanderthal - n.r.) printre noi", spune Csiki.

Celelalte ţestoase din Cretacicul târziu sunt rude ale celor de astăzi, în timp ce Kallokibotion a dispărut definitiv. Avea o carapace de până la 40 de centimetri, iar picioarele erau dezvoltate, deoarece se deplasa mult pe uscat.

Numele se traduce prin "cutia frumoasă a lui Baiazid", Dodas Elma Bajazid fiind secretarul paleontologului Nopcsa.

Schiţe furnizate de Mihai Dumbravă, Emily Willoughby

FLORA

Palmieri de Transilvania

"Au fost puţine resturi vegetale descoperite în Haţeg, însă sunt frecvente în Rusca Montană. Dar ştim că era o zonă subtropicală, iar vegetaţia era corespunzătoare", arată Zoltan Csiki.

Cadrul natural era dominat de întinderile de câmpie, acoperite cu ferigi. Cei mai răspândiţi dintre arbori erau palmierii, iar peisajul verde era colorat din loc în loc de magnolii. Pădurile de conifere erau destul de rare, ca şi pâlcurile de juglandacee (arbori asemănători cu nucul de astăzi). Schiţe furnizate de Mihai Dumbravă şi Emily Willoughby Citiţi şi:

• Natura surprinde din nou: dinozaurul cu 15 coarne
• O nouă descoperire în Alba: vertebra celei mai mari "bestii zburătoare"
• Balaurul bondoc: scheletul unui dinozaur ciudat, descoperit în România
• Dinozaurul de la Sebeş: "Balaur bondoc era un prădător teribil"